În încercarea de a crește convertibilitatea renminbi și a relaxa reglementările stricte de control asupra capitalului, China a triplat volumul de fonduri pe care instituțiile străine le pot investi pe piețele de capital chinezești.
Comisia de reglementare a pieței (CSRC) de la Beijing a anunțat, marți că administratorii de fonduri de investiții internaționale vor putea să investească în total 80 de miliarde de dolari în piețele de capital din China, o creștere enormă față de limita precedentă, de 30 de miliarde de dolari, în cadrul schemei de „qualified foreign institutional investor”(QFII). Totodată, guvernul de la Beijing a sporit și suma totală de renminbi pe care investitorii străini o pot strânge în Hong Kong pentru a o reinvesti în restul Chinei de la 20 de miliarde de yuani la 70 de miliarde de yuani anunță publicația financiară „Financial Times”.
Vezi aici cu cât vor crește economiile emergente în 2012
Citește aici despre cum ajută sancțiunile asupra Iranului la creșterea profilului internațional al renminbi
CSRC consideră aceste măsuri drept „o parte importantă în procesul de deschidere a piețelor de capital către exterior, de creștere a convertibilității renminbi și de liberalizare a contului de capital”.
Una din principalele precondiții pentru creșterea gradului de convertibilitate a monedei va fi liberalizarea dobânzilor în China, în prezent aflate sub control guvernamental strict. Totodată, cetățenii chinezi nu pot să cumpere sau să vândă renminbi peste limita de 50.000 de dolari iar cetățenilor străini le este interzis să investească în mod direct pe piețele de capital chinezești.
QFII și RQFII
Deși companiile pot să convertească renminbi în scopuri comerciale și de investiții, nici lor nu le este permis să investească pe piețele de capital în afara schemelor QFII și RQFII („renminbi qualifie