Timp de doi ani, în 2009 şi în 2010, când economia românească a trecut printr-o recesiune dură, desfundarea canalelor restructurării nu mai era posibilă. Şi nu a fost posibilă nici în 2011, an cu creştere economică de plus 2,5 la sută, ce a marcat ieşirea ţării noastre din recesiune. Din cauza excesului de ajustări bugetare. Ar fi însă posibilă în 2012, printr-un proces de transformare a companiilor din economie, în special a celor de stat, în unităţi producătoare de bani. O astfel de transformare, absolut necesară, e însă o marfă scumpă. Pentru că nu va fi posibilă decât prin reforme durabile - fără îndoială costisitoare! - şi nu cu cârpeli de pe o zi pe alta, cum s-a procedat până acum, mai ieftine iniţial, dar care în cele din urmă au dus la remedieri şi mai costisitoare. Preţul, fiindcă n-a fost plătit la timp, a tot urcat. Şi încă urcă.

Restructurarea nu înseamnă însă disponibilizări de personal, cum cred mulţi. Ci trecerea la o economie eficientă şi performantă. De fapt, trecerea la un alt model al PIB-ului, la un alt nivel de bunăstare, mai apropiat de cotele civilizaţiei contemporane. Necazul e că nici populaţia, nici şefii din economie, în mare parte, nu văd că "standardul de viaţă" este un concept legat strâns de productivitate şi de rentabilitate, de inovaţia tehnică, de cultul lucrului bine făcut. În ultimă instanţă, de valoarea adăugată. Iar preţul plătit pentru sfidarea acestui adevăr este foarte mare.

Dacă privim lucrurile doar la suprafaţă, dacă ochii noştri vor trece dintr-o dată de la imaginea suferinţelor din timpul unei ierni grele şi capricioase, de care abia am scăpat, la imaginea nouă, a primăverii ce prinde viaţă, s-ar putea să ne lăsăm înşelaţi de tic-tacul uriaşei pendule naturale, dătătoare de speranţă, ce bate între cele două anotimpuri. Dar regenerarea naturii nu aduce de la sine şi regenerarea economiei. Primăvara nu va re