- Politic - nr. 988 / 4 Aprilie, 2012 Asemenea atitudini conciliatoare fata de puterea nazista s-au manifestat si din partea unor episcopi germani, care inainte proclamasera, prin mai multe documente, incompatibilitatile nazismului cu credinta crestina, ca ulterior sa-si retraga sanctiunile impotriva Partidului National-Socialist. Concordatul dintre Vatican si Germania lui Hitler, semnat in iulie 1933, a restabilit prestigiul sefului nazist, recunoscandui in acest context competenta regimului sau cand a semnat asemenea acorduri. Asa cum aprecia Édouard Herriot, in "Le Petit journal ”, "Semnandu-le, Sfantul Scaun si-a luat o grava responsabilitate in fata istoriei. Crucea fara epitet s-a inclinat in fata zvasticii.” De asemenea, in revista dominicanilor francezi, "La vie intellectuelle”, era scris: "Suflete de buna-credinta, toate gata sa urmeze pe vicarul lui Iisus Christos, sunt dureros lovite fiindca isi imaginau ca spiritul lui Christos s-a umilit in serviciul lui Hitler si a rasismului sau pagan.” Un asemenea tratat dintre Vatican si Hitler a pus in pericol si, totodata, a impiedicat libertatea de actiune a episcopilor catolici si, implicit, a libertatii religioase. Desigur, in fata unei asemenea situatii limita, reprezentantii clerului catolic nu puteau sta indiferenti, de aceea Papa Pius al XI-lea a promulgat, la 14 martie 1937, o enciclica cu caracter antinazist declarat. In acest text condamna in termeni foarte clari, nazismul al carui caracter cu totul inedit il percepe foarte bine. In acest sens, afirma ca: "Oricine identifica intr-o confuzie panteista pe Dumnezeu cu universul, il coboara pe Dumnezeu la dimensiunile lumii sau ridicand lumea la dimensiunea lui Dumnezeu, nu crede cu adevarat in Dumnezeu”, text prin care se incearca demistificarea lui Hitler, care se credea deja un nou Mesia pe pamant. Daca Biserica Catolica a adoptat atitudini destul de reze