Pe Sorin, vârsta de 5 ani l-a prins în spital. Acolo a vrut mama să-l sărbătorească, dar copilul era prea trist şi prea slăbit ca să poată sufla în lumânări. La început, mama a crezut că lipsa de vlagă a celui mic se datorează vreunei anemii. Paloarea chipului lui Sorin, lipsa poftei de mâncare, vânătăile apărute pe corp, aşa, dintr-o dată, nu-i dădeau pace. Inutil l-a îndopat cu vitamina C şi fier. Starea băiatului nu se îmbunătaţea, aşa că a chemat Salvarea. Medicii i-au recomandat femeii să meargă cu el de urgenţă la spitalul din Ploieşti. Rezultatele analizelor efectuate au îngenuncheat o mamă singură, cu trei copii mici: suspiciune de leucemie. Confirmarea diagnosticului a venit de la Spitalul Fundeni din Bucureşti. De-atunci, pe chipul lui Sorin au început să se strângă multe lacrimi. S-a îndepărtat de jucării, de fraţi, de prieteni, a uitat să vorbească sau să zâmbească. Zile şi nopţi la rândul stă întins pe pat, cu branula în mână, vegheat de iconiţele pe care mama şi bunica le-au aşezat deasupra capului său.

De la prima cură cu citostatice au trecut mai bine de doi ani şi jumătate. O lună şi jumătate stăteau în spital, vreo două săptămâni acasă şi tot aşa, până când copilul a încetat să se mai întrebe dacă se va mai face bine, când va putea să meargă la şcoală. "Îi mai vedea acasă pe fraţii lui că mergeau cu bicicleta. Stătea cu ochii lipiţi de geam. Nu plângea, nu scotea un cuvânt. Mereu îngândurat. Atunci, fraţii lui s-au urcat în pat, alături de el şi au început să-şi paseze mingea de la unul la celălalt. Sorin a zâmbit. Şi după mult timp am zâmbit şi eu", povesteşte mama, Ionela Gembei, cu vocea tremurândă. Femeia nu a pregetat. A cumpărat lună de lună medicamentele multe şi costisitoare, pe care spitalul nu le punea la dispoziţia pacienţilor, fără să crâcnească. Venea cu mâncarea de regim de la Ştefăneşti, comuna în care locuieşte, până