- Cultural - nr. 989 / 5 Aprilie, 2012 Toti gresim inaintea lui Dumnezeu, unii mai mult, altii mai putin. Nimeni nu este fara de pacat si de aceea una din marile datorii duhovnicesti, atat ale preotilor, cat si ale crestinilor, este spovedania. La spovedanie omul este precum bolnavul care merge la medic. Dupa cum bolnavul simte ca este ceva in neregula cu organismul sau si cauta vindecare, la fel si omul venit la spovedanie simte ca au aparut lucruri nefiresti in viata sa si doreste sa scape de ele. Atunci cand ne-am decis sa mergem la spovedanie, trebuie sa tinem post catava vreme si sa ne facem un examen al constiintei, notand pe o hartie pacatele pe care le-am savarsit. Ajungand la biserica, sa ne inchinam, la icoanele Imparatesti, apoi la celelalte icoane, cu multa evlavie si atentie, pentru a nu-i tulbura pe cei din jur, ca si cum nu ne-ar observa nimeni. Sa incercam sa alungam toate gandurile necurate din mintea noastra, sa nu atragem atentia nimanui, si sa nu tulburam pe nimeni prin comportamentul nostru. Dupa ce ni s-a citit rugaciunea dinainte de spovedanie, mergem la preotul duhovnic si ne marturisim pacatele. Sa fim atenti, sa nu ne ingramadim cu toata lumea in ultima saptamana de post, cand parintele este aglomerat. "Se povesteste ca in timp ce asteptau sa le vina randul la spovedit, doua femei au inceput sa vorbeasca despre credinta in Dumnezeu. Incetul cu incetul, discutia a alunecat spre alte subiecte lumesti, iar in cele din urma s-a transformat in barfa. Cand au inceput sa vorbeasca despre scandalul pricinuit de dezvaluirile amantei unui om cunoscut, pe care presa il luase in vizor, i-au cerut parerea unei femei care pana atunci nu intrase in discutie. Aceasta le-a spus: - Daca vreti sa va spovediti, lasati pacatele altora si vedeti-le pe ale voastre. Iar daca vreti sa le analizati pe ale altora, atunci amanati spovedania pe alta data. Ori una, o