Roman Copper Corp., firma controlată de canadienii de la Bayfront Capital Partners care a câştigat licitaţia de vânzare pentru Cupru Min, cel mai mare producător de cupru din România, cu suma de 200,8 mil. euro, va semna contractul în câteva zile, dar mai are timp cel puţin o lună pentru a aduce banii, au precizat reprezentanţi ai Ministerului Economiei.
"În 10 zile de la licitaţie (care a avut loc pe 26 martie - n.red.) se semnează contractul şi din câte am înţeles sunt două clauze suspensive. Una este legată de Consiliul Concurenţei care trebuie să aprobe tranzacţia, unde nu există probleme pentru că nu este vorba de o concentrare economică, şi cealaltă este legată de autorizaţia de mediu, care este o formalitate. Există un termen minim de 15 zile pentru obţinerea autorizaţiei de la Consiliului Concurenţei care poate să dureze şi 90 de zile, iar la agenţia de mediu există tot aşa o perioadă de 10 - 15 zile. Aşa este cadrul legal şi trebuie respectat", a explicat Silviu Mănăstire, consilier al ministrului economiei Lucian Bode.
El a precizat faptul că strategia de privatizare, care a fost adoptată în 2006 prin hotărâre de guvern şi amendată ulterior de Comisia Europeană, care a impus condiţii mai puţin restrictive, nu putea fi schimbată în pragul licitaţiei pentru ca statul să se asigure că procesul de încasare a banilor din privatizare nu întârzie exagerat.
Canadienii de la Bayfront Capital Partners au declarat recent într-un ziar local că în vederea atragerii celor 200,8 mil. euro pentru preluarea Cupru Min lucrează cu un sindicat de bănci de investiţii şi au conexiuni cu multe categorii de investitori.
Totuşi firma nu a atras până la tranzacţia de la Cupru Min o finanţare mai mare de 32 mil. dolari şi persistă riscul ca preluarea Cupru Min să nu fie finalizată, iar privatizarea să fie întârziată.
De exemplu în 2007, când Cuprom Român