Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, a semnat miercuri, 4 aprilie, la Zalău, şase contracte de finanţare pentru realizarea unor sisteme integrate de alimentare cu apă şi canalizare. Întâmplător sau nu, toate cele şase primării beneficiare sunt conduse de reprezentanţi ai partidelor aflate la putere, în timp ce proiectele câştigate de primari ai opoziţiei nu au încă astfel de contracte de finanţare semnate.
În plin scandal mediatic ce îl avea în prim plan, ministrul Mediului, László Borbély, a fost ieri la Zalău, pentru a semna contractele de finanţare cu primăriile care au câştigat proiecte printr-un program derulat prin Administraţia Fondului de Mediu - Programului vizând protecţia resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, staţii de tratare, canalizare şi staţii de epurare. Prblema e că din nouă proiecte din Sălaj - depuse în 2010 - câte au fost declarate câştigătoare încă de anul trecut, doar pentru şase au fost semnate ieri contractele, ministrul argumentând acest neajuns prin "întârzieri cauzate de întocmirea documentaţiei necesare". Întâmplător sau nu, toate cele şase proiecte pentru care nu au fost astfel de probleme sunt conduse de primari UDMR sau PNL, în timp ce primăriile rămase, deoacamdată, fără contracte semnate, sunt conduse de primari PNL sau PSD.
Astfel, cele şase contracte semnate ieri au ca beneficiari locuitorii din Carastelec (UDMR), care vor primi o finanţare de 6.339.435 de lei, Măerişte (PDL) - 6.974.000 de lei, Sărmăşag (UDMR), 6.980.000 de lei, Pericei - 8.733.000 de lei (UDMR), Crasna, 8.893.269 de lei (UDMR), şi Valcău de Jos (PDL) - 6.946.000 de lei.
De cealaltă parte, au rămas cu contractele de finanţare nesemnate Asociaţia de Dezvoltare "Simion Bărnuţiu", din care fac parte comunele Bocşa (PNL) şi Chieşd (PSD) - 6.000.000 de lei, de Primăria Ileanda (PNL), care a obţinut şi cel mai mare