Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul a decis să sprijine sistemul sanitar privat, însă pe cel de stat îl lasă în paragină

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 5 aprilie 2012 ·

„Cine vrea să meargă la un spital privat nu are decât. Dar sistemul public medical trebuie să fie unul performant”, susţine Ionel Fliundra, preşedintele PP-DD Braşov

Închiderea celor trei spitale din judeţul Braşov a bulversat total sistemul medical braşovean, susţine preşedintele Organizaţiei Judeţene a Partidului Poporului – Dan Diaconescu (PP-DD), Ionel Fliundra (foto). Acesta critică Guvernul că a decis să sprijine sistemul sanitar privat, însă, pe cel de stat îl lasă în paragină, astfel că marea majoritate a oamenilor, care au venituri modeste, nu îşi mai permite să se trateze.

„Oamenii din Codlea, Săcele şi Victoria, precum şi cei din localităţile limitrofe s-au trezit că trebuie să parcurgă zeci de kilometri pentru a ajunge la un spital. Pe lângă faptul că au veniturile mici, au trebuit să mai scoată bani din buzunar şi pentru transport. Iar Braşovul, nu ar fi trebuit marginalizat în ceea ce priveşte sistemul sanitar, ţinând cont că edilul şef George Scripcaru are un cuvânt greu de spus la nivelul partidului şi implicit al Guvernului”, susţine Ionel Fliundra.

Faţă de problemele cu care se confruntă pensionarii şi bugetarii, cărora le-au fost reduse pensiile şi salariile, reprezentanţii Partidului Poporului - Dan Diaconescu (PP-DD) spun că vor să le vină în sprijin cu un sistem medical performant şi mai ales de stat. „Cine vrea să meargă la un spital privat nu are decât. Dar sistemul public medical trebuie să fie unul performant. Şi ne propunem şi să revenim la salariile bugetarilor de dinainte de tăiere actualizate cu inflaţia, mai ales că acum Guvernul vrea să mărească toate taxele cu rata inflaţiei. Probabil mulţi o să se întrebe de unde o să aducem noi bani pentru sănătate sau majorarea pensiilor şi salariilor bugetarilor. Este foarte simplu! Dacă eliminăm licitaţiile trucate, iar achiziţiile publice se vor face corect, şi n

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul PNL Bogdan Huțucă - „Ilie Bolojan este, oficial, noul premier desemnat“

Ziua Constanta acum 5 ore
Deputatul PNL Constanța, Bogdan Huțucă a transmis un mesaj după desemnarea lui Ilie Bolojan ca pim ministru al României. Deputatul PNL a menționat că are convingerea că un guvern condus cu seriozitate, decență și cu obiective clare de reformă poate

Un nou grup de cetățeni români din zona de conflict armat din Orientul Apropiat a ajuns în siguranță în România

Ziua Constanta acum 2 ore
Încă 37 de cetățeni români din zona de conflict armat din Orientul Apropiat și membri ai familiilor acestora au fost repatriați în această seară, ca urmare a eforturilor Guvernului. Potrivit unui comunicat al Guvernului României, cetățenii români și

Grindeanu declară că noul Guvern ar putea fi învestit marți sau miercuri: „Eu cred că este dificil să avem luni”

Adevarul acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, 20 iunie, că România ar putea avea un nou guvern învestit în Parlament marți sau miercuri, estimând că este puţin probabil ca toate procedurile necesare să fie parcurse până luni.

Restricţii de trafic din această noapte pe DN 1, la intrarea în Bucureşti. Se fac lucrări pentru legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Otopeni

HotNews acum 2 ore
Traficul rutier va fi restricţionat, începând din noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN 1, la intrarea în Bucureşti şi pe mai multe străzi din zonă, întrucât au loc lucrări pentru legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”

Putin: „Toată Ucraina este a noastră/ Locul în care calcă bocancul unui soldat rus este al nostru”

HotNews acum 4 ore
Președintele rus Vladimit Putin a susţinut că nu urmăreşte capitularea Ucrainei, ci doar recunoaşterea de către aceasta a noilor „realităţi de pe teren”, referire la recunoaşterea suveranităţii Rusiei asupra teritoriilor ucrainene ocupate. Putin a s

Zeci de avioane israeliene au survolat spațiul aerian al Irakului, acuză ambasadorul Bagdadului la ONU. „O amenințare la adresa locurilor sacre”

HotNews acum o ora
Reprezentantul Irakului la Naţiunile Unite a declarat că 50 de avioane de luptă israeliene au încălcat, vineri, spaţiul aerian irakian cu puţin timp înaintea unei reuniuni a ONU privind conflictul dintre Israel şi Iran, relatează Reuters, preluată d

Rezultate BAC 2025. Cele două județe în care rata de promovare a fost mai mare decât anul trecut

HotNews acum 10 ore
Rata de promovare la BAC 2025, înainte de contestații, este de 74,3%, față de 76,4% în 2024. În doar două județe din țară au fost înregistrate o creștere a ratei de promovare, față de anul trecut. Elevii au aflat rezultatele la BAC 2025. Acum, pot f

Președintele Nicușor Dan și-a depus declarația de avere la Agenția Națională de Integritate. Conține o listă cu 400 de persoane, dar nu e publică

HotNews acum 6 ore
Șeful statului a precizat, vineri, într-o discuție informală cu jurnaliștii, că și-a depus declarația de avere și că în anexă au fost trecute cele 400 de persoane care l-au împrumutat în campania electorală pentru alegerile prezidențiale, informează

Liverpool îl transferă pe Florian Wirtz pentru 116 milioane lire sterline

Mediafax acum 3 ore
Campioana Angliei la fotbal Liverpool FC a anunțat vineri transferul mijlocașului ofensiv Florian Wirtz de la Bayer Leverkusen, pentru suma totală de 116 milioane lire sterline, unul dintre cele mai mari transferuri din istoria clubului, notează Sky

FOTO FACSIMIL A venit decizia din Spania! Verdictul EUIPO, după ce Gigi Becali a cerut să folosească marca „FCSB-Steaua”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
EUIPO (Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală) a respins cererea formulată de pentru a folosi marca verbală „ -Steaua”. Decizia mai poate fi atacată cu apel. Gigi Becali

Vremea

București
acum

19°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/27°
lun.

18°/31°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

17°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/26°
lun.

15°/27°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

17°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/23°
lun.

18°/26°
mar.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

9°/24°
dum.

11°/24°
lun.

14°/28°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/27°
dum.

12°/30°
lun.

15°/34°
mar.

18°/34°