În orice spaţiu nepolitic, declaraţia premierului cum că succesul în administraţie nu se poate instala în două luni de guvernare, ci e nevoie de trei, ar fi de un ridicol total. Ai zice că administraţia e o ştiinţă exactă, în care succesul este confirmat matematic la trei luni, cînd de fapt şi succesul liderilor politici iluştri este ceva mai incert decît i se pare lui MRU şi, în mod sigur, în niciun caz din istorie, nu a venit după trei luni de guvernare.

Dar sîntem în politică, unde categoria ridicolului nu se aplică, pentru că nici categoria raţionalului şi logicului nu se aplică (şi de aceea disputele pe teme de cultură şi argumentaţie dintre MRU, Ponta, Gîdea şi oricine altcineva sînt irelevante, simplu decor). În politică nu contează raţiunea, ci puterea. E ceva ce ar fi bine să ne amintim mai des, pentru că după 1989 s-a produs o fetişizare evidentă a unei proiecţii utopice a “democraţiei” ca spaţiu care trebuie să producă o raţiune publică esenţialmente “bună”, ceea ce evident nu e cazul.

Dacă citim astfel declaraţia lui MRU, ceea ce înţelegem este că partidul pe care îl va crea premierul nu are legătură nici cu succesul în administraţie, nici cu binele public şi nici măcar cu ideologia. Are legătură, în primul rînd, cu modul în care polul de putere reprezentat de preşedinte încearcă să se conserve.

De vreme ce preşedintele a ales să guverneze în ultimii ani nu prin aparatul propriu-zis, instituţional al PDL, ci printr-un om de paie pus cu mîna şi manevrat ca o păpuşă, dar care în acelaşit timp era preşedintele partidului, desigur că ruptura de acel PDL este inevitabilă, şi asta e ceea ce vedem acum (de exemplu prin excluderea lui Cristian Preda, una din vocile cele mai prezidenţiale din PDL) .De aceea preşedintele a ales, în mod firesc, să îşi conserve puterea prin intermediul celui mai important atribut al său, numirea premierului, şi nu