Un reprezentant al departamentului de resurse umane de la Foxconn, una dintre firmele care construiesc componentele pentru dispozitivele Apple, a declarat că firma sa urmează să facă angajări pentru a susţine producţia viitorului iPhone.
Potrivit „International Business Times", Foxconn urmează să angajeze aproximativ 18.000 de persoane pentru a putea să producă componentele pentru iPhone 5, care ar urma să apară în luna iunie a acestui an.
Reprezentantul Foxconn a vorbit despre acest lucru la o emisiune din Japonia şi a pomenit de luna iunie pentru o lansare. Cu toate acestea, nu s-a oferit nicio informaţie despre caracteristicile viitorului smartphone.
Ultimul telefon proiectat de Steve Jobs
Mai multe informaţii căpătate de site-urile de tehnologie vorbesc despre o lansare în iunie, în cadrul conferinţei „Apple Worldwide Developers Conference" care va avea loc între 11 şi 15 iunie. În plus, există mai multe speculaţii privind alegerea acestei date.
Astfel, cei care şi-au achiziţionat un iPhone 4 cu abonament de doi ani, ajung la finalul contractului lor şi ar putea să-şi dorească un telefon cu totul nou.
În plus, telefonul ar fi fost ultimul gadget Apple dezvoltat împreună cu Steve Jobs. Acesta ar fi participat activ la dezvoltarea acestuia şi la alegerea designului, iar inginerii Apple au rămas să testeze gadgetul câteva luni bune.
Eventuala lansare a lui iPhone 5 a încins spiritele în lumea telefonelor mobile inteligente. HTC şi Sony au lansat dispozitive puternice. HTC mizează pe puterea procesorului quad core, iar Sony pe rezoluţia mare a ecranului lui Xperia S. De asemenea, Samsung ar urma să lanseze viitorul Galaxy S III în lunile mai sau iunie.
Astfel, mai multe surse din interiorul companiei spun că testele finale ale aparatului au început deja, sud-coreeenii dorind să lanseze smartphone-ul lor emblemă îna