Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat joi, la prezentarea bilanţului de mandat, că Bucureştiul se dezvoltă continuu, însă, dacă nu se acţionează "energic" şi cu "măsuri clare", congestia traficului în Capitală va creşte, riscând blocarea reţelei principale de străzi, potrivit Mediafax.
"Nu spun eu că Bucureştiul se dezvoltă, ci statisticile. Numărul maşinilor care circulă pe străzile oraşului creşte în fiecare zi şi este de 10-12 ori mai mare decât acum 20 de ani (...) Toate analizele şi expertizele efectuate indică faptul că, dacă nu se acţionează energic cu măsuri de dezvoltare clare, congestia traficului în Capitală va creşte, riscând blocarea reţelei principale de străzi", a spus edilul.
Potrivit lui Oprescu, în cei patru ani ai mandatului său, s-a intervenit pe mai multe direcţii care au avut în vedere construirea şi reabilitarea de pasaje subterane şi supraterane, supralărgirea unor bulevarde şi artere de circulaţie, construirea unor străzi noi, precum şi dotarea şi echiparea reţelei stradale.
Din 2008 încoace, a arătat Oprescu, au fost reabilitate 90 de străzi, adică 787.000 de metri pătraţi de carosabil şi 329.754 de metri pătraţi de trotuare, iar alte 204 artere au fost incluse în programele de întreţinere multianuală.
Primarul general a mai spus că o provocare pentru municipalitate a fost, din acest punct de vedere, reabilitarea şi modernizarea zonei dintre bulevardele Aviatorilor, Constatin Prezan, Mircea Eliade şi Piaţa Charles de Gaulle. Oprescu a precizat că piatra cubică a fost refolosită în Centrul Istoric şi pentru menţinerea caracterului cultural în zone unde traficul rutier este redus.
Tot în privinţa infrastructurii, edilul a declarat că sunt încă zone unde "se termină trotuarul şi începe praful, că sunt mulţi bătrâni care, din punct de vedere medical, nu pot ridica piciorul să traverse groapa", sub