Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce se va alege de strategia nucleară a României

Publicat in Romania Libera, joi 5 aprilie 2012 ·

Încă din 2006 autorităţile aşteaptă oferte pentru selectarea investitorilor care să participa, alături de Nuclearelectrica, la construcţia unităţilor 3 şi 4 de la centrala nuclearelectrică de la Cernavodă.

De mai bine de cinci ani, deşi uneori s-a ajuns până la etapa de negociere, procedurile de selecţie au fost fie reluate, fie amânate.

Termene prelungite

În septembrie 2010, patru companii importante (CEZ (Cehia), RWE (Germania), Iberdrola (Spania) şi GDF SUEZ (Franţa-Belgia) care fuseseră acceptate în proiect au anunţat că se retrag.

În martie 2012, Ministerul Economiei a prelungit pentru 15 septembrie termenul de prezentare a ofertelor investitorilor pentru participarea la dezvoltarea reactoarelor 3 şi 4. Aceasta a fost a doua prelungire a termenului, fixat iniţial pentru decembrie.

Autorităţile române nu renunţă însă la strategia în domeniul energiei nucleare. Peste câteva luni, potrivit oficialilor Ministerului Economiei, este posibil să apară modificări importante ale strategiei nucleare.

Garanţii de stat

„România îşi continuă strategia pe nuclear. Peste câteva luni de zile pot să apară şi modificări strategice, despre care nu vreau să vorbesc. Vom şti clar dacă suntem singuri în proiect (construcţia unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, n.r.), să vedem dacă Enel şi ArcelorMittal mai vor. Cam în trei luni vom şti", a afirmat Tudor Şerban la un seminar pe tema strategiei energetice.

Consilierul ministrului Economiei a enţionat că Guvernul ar trebui să ia în calcul acordarea de garanţii de stat pentru derularea acestui proiect, iar participaţia companiei de stat Nuclearelectrica în firma de proiect, de peste 80%, ar trebui regândită.

În prezent, România are doua unităţi nucleare la centrala de la Cernavodă (aflată în administrarea companiei de stat Nuclearelectrica), fiecare cu o putere instalată de 720 MW.

Viit

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie,în Suceava: Două maşini, în care se aflau şapte persoane, s-au ciocnit/ Patru victime erau încarcerate, fiind declarate moarte/ Un copil, găsit mort sub o maşină răsturnată/ Alţi doi copii, la spital - FOTO, VIDEO

News.ro acum 13 ore
Două autoturisme s-au ciocnit, sâmbătă după-amiază, pe DN 2, în judeţul Suceava, în acestea aflându-se şapte persoane. Patru dintre victime, adulte, au fost încarcerate, iniţial trei din ele fiind declarate decedate. Pentru a patra s-au făcut manevr

MAE Alți trei cetățeni români au fost găsiți decedați în Spania în urma inundațiilor. Trei sunt dispăruți

Ziua Constanta acum 9 ore
În continuarea comunicărilor privind situația cetățenilor români din Comunitatea Valenciană - Regatul Spaniei, afectați de inundații, Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți

Incendiu într-un mall din Alba Iulia, provocat de un copil lăsat nesupravegheat

Ziare.com acum 9 ore
Sâmbătă seara, clienții unui mall din Alba Iulia au fost evacuați de urgență după ce un incendiu a izbucnit în zona de menaj a unui supermarket. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alex Crișan, c

Joe Biden îl va primi pe Donald Trump la Casa Albă pentru discuții despre tranziția de putere

Ziare.com acum 9 ore
Joe Biden îl va întâmpina pe Donald Trump, viitorul președinte al SUA, miercuri la ora 16:00 GMT, în Biroul Oval, conform anunțului purtătoarei de cuvânt Karine Jean-Pierre, citată de AFP și Agerpres. Biden a promis că va asigura un transfer de pute

Craiova a prins roşu în obraji, după 3-1 cu Hermannstadt

Mediafax acum 10 ore
În etapa a a 16-a din Superliga de fotbal, Universitatea Craiova a trecut sâmbătă, cu 3-1, de nevoiaşa FC Hermannstadt, pe arena „Ion Oblemenco”. Oaspeţii au deschis scorul prin Chiţu (12), dar s-a intrat la pauză cu o remiză, Kolic egalând din pena

Premier League: FC Liverpool – Aston Villa 2-0

News.ro acum 6 ore
Echipa engleză FC Liverpool a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Aston Villa, în etapa a 11-a din Premier League. „Cormoranii” au marcat primul gol al meciului de pe Anfield în minutul 20. Pasă Mohamed Salah şi finalizare Dar

Vladimir Putin a ratificat tratatul de parteneriat strategic cu Coreea de Nord

Ziare.com acum 7 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ratificat un tratat care consolidează parteneriatul strategic dintre Moscova și Coreea de Nord, tratat ce include o clauză de apărare reciprocă, relatează Reuters. Acordul a fost semnat de Putin și liderul nord-core

„Crimeea s-a dus!”. Ucraina trebuie să se concentreze pe pace, nu pe teritoriu, spune Bryan Lanza, consilier de rang înalt al lui Donald Trump

News.ro acum 8 ore
Bryan Lanza, strateg al Partidului Republican şi un consilier senior al preşedintelui ales Donald Trump, a explicat la BBC că viitoarea administraţie se va concentra pe obţinerea păcii în Ucraina, mai degrabă decât să permită ţării să-şi recâştige t

Un șofer de 83 de ani, care consumase alcool, a lovit o elevă pe trecerea de pietoni, în apropierea școlii, și a fugit de la locul accidentului

HotNews acum 10 ore
O elevă de 14 ani a fost lovită de un autoturism pe o trecere de pietoni aflată în apropierea unei unităţi de învăţământ din Târgu Jiu, şoferul de 83 de ani care conducea maşina părăsind locul accidentului, au anunţat sâmbătă reprezentanţii Inspecto

Un consilierul al Trump dă frisoane Ucrainei: Crimeea a dispărut

Mediafax acum 10 ore
Donald Trump se aşteaptă ca Zelenski să aibă „o viziune realistă pentru pace” în Ucraina. Un consilier al preşedintelui ales american, Bryan Lanza, a declarat pentru BBC că următoarea administraţie se va concentra mai degrabă pe obiectivul realizări

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/10°
mar.

6°/8°
mie.

7°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

2°/10°
mar.

5°/10°
mie.

4°/8°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

10°/13°
mar.

9°/12°
mie.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/9°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

3°/8°
Timisoara
acum

dum.

0°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/10°
mie.

3°/10°