Am vorbit ieri despre arta filmului cu elevi în clasa a IX-a ai Colegiului Sf. Sava. O premieră pentru mine: să stabileşti un asemenea dialog nu cu studenţi, cu masteranzi sau doctoranzi, ci cu adolescenţi de 15 ani, nu-i chiar floare la ureche.

Am început prin a-i întreba ce film preferat au fiecare. Răspunsurile m-au uimit. Fiind o clasă cu destule fete, mă aşteptam ca Saga Amurg, cu Robert Pattinson, să bată tot. Nici gând, nu l-a pomenit nimeni pe bietul bampir. În schimb a fost nominalizat Dogville al lui Lars von Trier! Pe locul întâi s-a clasat Shutter Island, de Scorsese, care nu e original şi nici vreo capodoperă, dar e un film despre realităţi paralele, condiţionare mentală, obsesii şi spaime ontologice, nu vreo comedie sau un thriller uşor digerabile. Pe locul doi, surpriză, Godfather (menţionat chiar aşa, nu Naşul) partea intâi, al lui Coppola - un film din anii `70!

De sub o claie de păr negru şi creţ, un puşti a zis Once upon a time in America... M-a uns pe suflet, aşa că l-am întrebat cine e regizorul, cine sunt actorii principali. A răspuns perfect, Leone, De Niro, James Woods, Joe Pesci... L-am întrebat şi cine-i autorul splendidei muzici a filmului. Nu ştia, dar merita să-l fi văzut şi auzit în ce fel nu ştia!...

A răspuns "Nu ştiu" fără să piardă mai mult de o secundă, fără să simuleze cu un ăăăăă... şi priviri în sus sau către colegi că i-ar sta pe limbă sau că roteşte în cap zecile de nume de compozitori de muzică pentru film pe care le-ar şti şi îi e greu să aleagă.

A fost un "Nu ştiu" spus pe exact acelaşi ton cu care răspunsese corect, fără urmă de aroganţă, fără a se scuza şi a cere îngăduinţă sau a insinua că răspunsul e lipsit de importanţă, ca şi întrebarea, am răspuns la trei, ce mai vrei... Nimic din trucurile generaţiilor de politicieni H2O, cu răspunsuri şi justificări la orice întrebare, pe care îi văd de