Ca să-ți faci o idee despre sistemul medical de stat din România nu este neapărat necesar să-i știi dedesubturile și jocurile de culise. Pentru un om care are nevoie de un doctor într-o anumită perioadă din viața lui aceste dedesubturi contează mai puțin spre deloc.

Pentru a putea să-ți faci o părere despre spitalele din România este suficient să te duci să-ți petreci o zi pe holurile unei Unități de Primiri Urgențe a unui spital oarecare. Așa cum am făcut eu.

Mi-am petrecut câteva ore bune la începutul acestei săptămâni pe holurile UPU de la crema spitalelor de stat din România. M-am așezat pe un scaun, exact lângă cei care stau ore în șir în așteptarea bolnavilor pe care-i însoțesc. Acolo unde stau "aparținătorii". Spitalul Municipal este departe de a fi ceea ce obișnuiam să mai vedem pe la televizor, în celebrul film "E.R.". Aici funcționează trei secții de primiri urgențe: Urgențe Majore 1, Urgențe Majore 2 și Urgențe Minore. Prin intermediul stației de la recepție se anunță la fiecare 5 minute nevoia pentru un brancardier sau o infirmieră. Și de aici încep cele 6 drame. Într-un spital care are parcarea din față plină ochi cu ambulanțe, sunt maximum 3 sau 4 brancardieri. Și aici se creează următoarea situație: Pur și simplu, de cele mai multe ori, nu are cine să te preia cu un căruț sau cu o targă din salvare.

Prima dramă: Nu există personal.

A doua dramă: Cei care sunt pe tură se mișcă într-un ritm care nu seamănă deloc cu filmul "E.R.". Demotivarea a început să li se întipărească pe chip. Se mișcă încet, nu au chef și nu au viteză de reacție într-un spațiu care exact asta cere.

A treia dramă: Asta se întâmplă în cel mai bine cotat spital din România. Dacă te duci într-un spital precum Sfântul Ioan, acolo lucrurile stau și mai rău.

A patra dramă: Nu e vorba numai de brancardieri. Din spitale lip