Partidul Piraţilor din Germania a obţinut locul trei în alegerile din landul Saarland.
Niciodată în istoria postbelică a Germaniei, un partid politic nu a câştigat atâta simpatie într-un timp atât de scurt. La adunările Piraţilor se strâng mii de oameni. Au obşinut locul al treilea în alegerile din mai multe landuri, devansându-i pe departe pe liberal-democraţi.
Încurajaţi de succesul fulminant din alegerile regionale de la Berlin şi din landul Saarland, Piraţii se pregătesc intens pentru alegerile de pe 13 mai din landul cel mai populat al Germaniei: Renania de Nord-Westphalia. Din cei 200 de potenţiali candidaţi, partidul va alege 42 care să candideze. Şanse mari au şi în landul Schleswig-Holstein, unde alegerile vor avea loc pe 6 mai. Iar aceste rezultate vor avea implicaţii şi la nivel naţional, scrie „Der Spiegel". Deja, sondajele arată că la nivel naţional au câştigat simpatia a 12% dintre germani.
În Saarland, şi-au pus la punct campania în câteva săptămâni şi au câştigat 7,4% din voturi. Ceea ce înseamnă că vor avea patru reprezentanţi în Parlamentul regional. Victoria a venit după ce, în septembrie anul trecut, la Berlin, au obţinut nouă procente din totalul voturilor - 15 locuri. Noi organizaţii locale ale Piraţilor iau formă pe tot parcursul Germaniei - la Altötting, în Bavaria, la Bautzen, în Saxonia (est), la Ulm, în landul Baden-Württemberg (sud-vest). În cursul ultimului an, numărul de adepţi s-a dublat, ajungând până la 21.600 de membri, scrie Reuters. Media de vârstă este de 31 de ani.
„Oamenii au votat pentru noi pentru că oferim ceva nou şi proaspăt şi pentru că sunt oameni complet normal care se angajează pentru cetăţeni", spune Jasmin Maurer (22 de ani), liderul regional din Saarland al Piraţilor.
Şi nu au nevoie de nicio personalitate-locomotivă. Chiar şi liderii partidului sunt nişte iluştri necuno