Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Volksbanken AG - pierderi de 1,35 miliarde euro

Publicat in Bursa, vineri 6 aprilie 2012 ·

Grupul austriac Volksbanken AG a anunţat, ieri, că a înregistrat, anul trecut, pierderi de 1,34 miliarde de euro ca urmare a intensificării crizei datoriilor şi a rezultatului reevaluării participaţiilor sale precum şi a evoluţiilor din România şi Ungaria, potrivit datelor de pe site-ul grupului.

Oficialii Volksbank România ne-au declarat: "Rezultatele negative înregistrate de OVAG sunt cauzate de faptul că banca mama, OVAG, a modificat modul în care înregistrează în contabilitate rezultatele aferente Volksbank România. Înainte de trimestrul trei din 2011, OVAG îşi consolida rezultatele tuturor subsidiarelor sale, inclusiv Volksbank România. Acest lucru însemna, într-un scenariu simplificat, că fiecare 100 euro venituri sau credite acordate de VBRO, apăreau şi în bilanţul OVAG. La 31 septembrie, controlul asupra VBRO a fost transferat catre un nou vehicul, VBI Beteiligungs GmbH, care este controlat în comun de acţionari. OVAG nu mai are controlul în AGA, ceea ce i-a dat posibilitatea să deconsolideze rezultatele VBRO din raportările sale financiare. De aici şi scăderea foarte mare a veniturilor din dobânzi (22% sau peste 100 milioane euro). Această scădere nu înseamnă că veniturile Volksbank România au scăzut cu 100 milioane euro, ci că această sumă nu mai apare în contul de profit şi pierdere al OVAG. Aceste venituri continuă să existe, dar sunt înregistrate pe bilanţul VBI Beteiligungs GmbH şi nu sunt consolidate la OVAG".

Activele totale ale grupului s-au situat, la 31 decembrie 2011, la 41,1 miliarde de euro (incluzând şi VBI care a fost preluată de Sberbank în luna februarie a acestui an), în scădere cu 11,6%, faţă de sfârşitul lui 2010.

Veniturile nete din dobânzi au totalizat, în 2011, 394 milioane de euro, cu 22% mai puţin, faţă de anul precedent. Scăderea este rezultatul deconsolidării Volksbank România şi a marjelor de dobândă mai mici în

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bogdan Teodorescu, conferențiar universitar și consultant politic de renume, a decedat în data de 8 aprilie 2025

Capital acum 16 minute
Născut pe 22 august 1963 în București, Bogdan Teodorescu a avut o carieră prodigioasă în domeniul comunicării și marketingului politic, contribuind semnificativ la dezvoltarea acestor discipline în România.

BREAKING Pentagonul ia în calcul retragerea a până la 10.000 de militari din România, Polonia și alte țări din Europa de Est

HotNews acum 55 minute
Înalți oficiali ai Departamentului Apărării iau în considerare o propunere de retragere a până la 10.000 de soldați din Europa de Est, stârnind îngrijorarea că aces pas l-ar încuraja pe președintele rus Vladimir Putin, au declarat pentru NBC News șa

G4Media: Donald Trump Jr. vine la București înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Donald Trump Jr., fiul cel mare al președintelui SUA, va ajunge în București la sfârșitul lunii aprilie pentru a participa la un eveniment de business, au declarat surse apropiate organizatorilor pentru G4Media. Conform surselor citate, evenimentul

O cruce înaltă de șapte metri a fost montată pe turla mare a Catedralei Mântuirii Neamului. Cântărește șapte tone

Adevarul acum 39 minute
Crucea de pe turla mare a Catedralei Mântuirii Neamului, care cântăreşte şapte tone, a fost montată marți, 8 aprilie, cu ajutorul unei macarale, după o perioadă de pregătiri care au durat aproximativ două săptămâni.

The Washington Post: Elon Musk a avut intervenţii directe la Trump ca să anuleze noile tarife

News.ro acum o ora
Miliardarul Elon Musk, CEO-ul Tesla şi un colaborator apropiat al lui Donald Trump de când acesta s-a întors la Casa Albă, l-a rugat direct, dar fără succes, pe preşedintele american să revină asupra tarifelor vamale, au declarat pentru The Washingt

Dragoș Sprînceană „nu are pregătirea necesară să vorbească despre politică mai mult decât la o cârciumă”, susține un partener de coaliție

HotNews acum o ora
Țara noastră are nevoie de comunitățile românești de peste hotare, însă omul de afaceri Dragoș Sprînceană nu este persoane potrivită pentru a fi omul de legătură cu președinele american Donald Trump, a apreciat marți președintele UDMR, Kelemen Hunor

Tribunalul Prahova a stablit un nou temen în 29 aprilie pentru cererea fostului ministru al Turismului Elena Udrea de reducere cu peste 150 de zile a pedepsei din dosarul Gala Bute / De ce a fost amânată decizia

News.ro acum 2 ore
Tribunalul Prahova, care era aşteptat să se pronunţe, marţi, asupra unei cereri prin care fostul ministru al Turismului Elena Udrea solicita reducerea cu peste 150 de zile a pedepsei de şase ani la care a fost condamnată în dosarul Gala Bute, a stab

Fraudă de peste 15 milioane lei cu mărfuri din China, descoperită de ANAF la o firmă din Suceava / Operatorul înregistra în contabilitate vânzarea la preţuri derizorii, iar în realitate produsele erau vândute, la preţul pieţei, către alte firme

News.ro acum 2 ore
ANAF a descoperit la o firmă din Suceava, care aduce produse din China, un prejudiciu de 15 milioane de lei. Societatea comercială a adus, în perioada 2019 -2024,79 de transporturi de produse din China şi a înregistrat în contabilitate bonuri fiscal

Pacienţii vor putea face donaţii spitalelor, în loc să ofere atenții medicilor. Legea a fost promulgată

HotNews acum o ora
Medicii sunt cei responsabili să le spună pacienţilor care vor să sprijine un spital ca formă de recunoştinţă pentru actul medical de care au beneficiat că acest lucru se poate face doar printr-o donaţie legală către unitatea sanitară, spune deputat

Simulare Bacalaureat 2025. Ministerul Educației a centralizat rezultatele. Câți elevi au luat note de trecere la Română

Adevarul acum o ora
Ministerul Educației și Cercetării a centralizat rezultatele înregistrate la simularea probelor scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat, susținută în perioada 24 - 27 martie 2025, la nivel național, de elevii care termină ciclul liceal.

Vremea

București
acum

mar.

-1°/9°
mie.

2°/11°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
Iasi
acum

mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°
joi

0°/6°
vin.

-1°/8°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

2°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/7°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-3°/7°
mie.

-1°/7°
joi

-1°/6°
vin.

-1°/3°
Timisoara
acum

mar.

-2°/9°
mie.

-0°/11°
joi

2°/10°
vin.

-0°/11°