Mesajul a fost trimis. Multumesc!

60% dintre părinţi administrează medicamente copiilor, fără recomandarea medicului

Publicat in Curierul, joi 5 aprilie 2012 ·

Peste 60% dintre părinţi dau medicamente copiilor fără recomandarea medicului, conform unui studiu efectuat în luna martie de Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM). Studiul relevă comportamentul părinţilor legat de automedicaţie, când vine vorba despre copiii lor, şi are în vedere cele mai frecvente boli pentru care se dau medicamente copiilor fără sfatul medicului, tipurile de medicamente cel mai des administrate de către părinţi sau cele mai invocate motive pentru care părinţii ajung la acest gest.

Studiul face parte din campania de responsabilitate socială "Medicamentele nu sunt bomboane", organizată cu sprijinul Ministerului Sănătăţii.

În ceea ce priveşte afecţiunile pe care părinţii aleg să le trateze fără a consulta un medic, răceala şi gripa se află pe primul loc. Peste 50% dintre părinţi au declarat că în ultimele 6 luni au dat medicamente celui mic fără un consult medical pentru simptome precum: tuse, febră, nas înfundat sau dureri în gât.

,,Automedicaţia este însoţită de foarte multe riscuri, mai ales în cazul copiilor, iar faptul că peste jumătate dintre părinţii intervievaţi au apelat la automedicaţie transformă acest fenomen într-o problemă de sănătate publică. Studiul ne-a arătat că deşi unii părinţi sunt conştienţi de implicaţiile automedicaţiei, nu corelează administrarea după bunul plac a medicamentelor cu riscul real al efectelor adverse. Noi vrem să tragem un semnal de alarmă, să le transmitem părinţilor mesajul că medicamentele trebuie tratate cu seriozitate şi prin urmare administrarea lor trebuie să se facă doar sub supraveghere medicală", a declarat Cristian Luţan - director executiv adjunct ARPIM.

Din dorinţa de a proteja sistemul imunitar al copiilor, peste 61% dintre părinţi au dat vitamine preventiv copilului fără a lua legătura cu medicul pediatru. Analgezicele, antitusivele şi an

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Încă o avertizare cod roşu emisă de meteorologi

News.ro acum 56 minute
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ANM a emis, miercuri, o nouă avertizare cod roşu, valabilă tot pentru judeţele Iaşi şi Neamţ, până la ora 14:15 Noua

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Ministrul Radu Marinescu: PENSIONAREA la 50 de ani lipsește sistemul de o resursă umană greu de înlocuit

Gandul acum 56 minute
Ministrul Justiției, Radu Marinescu susține că vârsta de 50, în jurul căreia se pot pensiona magistrații în prezent este nepotrivită. Este vârsta la care au acumulat experiență și le permite să fie foarte buni judecători sau procurori. „A pleca din

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Scenariu apocaliptic. Anastasiu: România risca un curs la 6 lei euro şi şomaj la 30-40%

Capital acum o ora
Cursul valutar și șomajul au fost în pericol major, avertizează vicepremierul Dragoș Anastasiu, dacă România nu adopta până pe 8 iulie pachetul de măsuri fiscale solicitat de Comisia Europeană.

Constantin Toma: Nu m-am gândit la funcția de președinte PSD. Dacă vreo echipă mă cooptează pentru viitoarea conducere, probabil că o să cuplez

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat, miercuri, că se vede cooptat într-o viitoare garnitură de conducere a Partidului Social Democrat, după congres, având o experienţă politică ş

Rusia a atacat Ucraina în cursul nopţii cu sute de drone, lovind infrastructura energetică şi provocând victime

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rusia a atacat oraşe din toată Ucraina în timpul nopţii, cu sute de drone şi rachete, lovind infrastructura energetică şi provocând moartea a cel puţin trei pesoane şi rănirea altora, relatează agenț

CCR anunță când va dezbate sesizarea AUR privind primul pachet de măsuri fiscale

HotNews acum 4 ore
Sesizarea depusă de AUR în legătură cu legea prin care a fost adoptat primul pachet de măsuri fiscale de către Guvernul Bolojan, și pe care partidul lui George Simion o numește „toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională”, va fi dezbătut

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 4 ore
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

BNS: Efectul liberalizării preţurilor la energie şi al creşterii TVA va ridica rata inflaţiei la 10%, ceea ce va eroda semnificativ puterea de cumpărare a veniturilor populaţiei / Preţul la energie se va majora până la al şaptelea cel mai mare din UE

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Blocul Naţional Sindical publică, miercuri, studiul ”Creşterea costului vieţii şi sărăcia energetică în contextul (re)liberalizării pieţei energiei în România”, în care arată că efectul cumulat al li

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/33°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

23°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/35°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

17°/30°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°