Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Veşti despre chelnerii şi tinichigiii lui Băsescu

Publicat in Adevarul, joi 5 aprilie 2012 ·

În România există un sistem de învăţământ care bate orice liceu teoretic sau facultate. Şcolile Cooperaţiei Meşteşugăreşti pregătesc absolvenţi în funcţie de cerinţele din piaţa muncii.

„Avem prea mulţi filosofi şi prea puţini chelneri sau tinichigii" - se plângea preşedintele Băsescu vorbind despre racordarea şcolii româneşti la nevoile de pe piaţa muncii. Şi totuşi, există o zonă în care dorinţele preşedintelui sunt realitate: şcolile aflate sub patronajul sistemului meşteşugăresc. Aproape 1.000 de elevi, de la clasele primare până la cei de liceu, au vizitat săptămâna aceasta atelierele Colegiului UCECOM „Spiru Haret" din Bucureşti. Copiii au aflat ce presupune munca într-un salon de coafură, ce fac un mecanic auto, un lăcătuş sau un tehnician mecatronist.

În salonul de coafură, ucenicii la stilistică le-au explicat elevilor tot ce voiau să afle despre îngrijirea părului. Apoi i-au invitat pe scaune pentru o demonstraţie - fetele s-au ales cu bucle, iar băieţii cu „ţepi".

Fetele mai ales au fost foarte încântate de activitatea din salon. „M-a coafat o fată de clasa a X-a. E mişto să vezi cum eleve mai mici decât noi sunt atât de pasionate. M-ar atrage să fac un curs de cosmetică aici (n.r. - Colegiul oferă şi cursuri de calificare profesională pentru adulţi), dar nu neapărat ca să mă angajez după aia, ci aşa, pentru mine", spune Cristina Surdu, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Ion Creangă".

Băieţii, în schimb, au fost mult mai impresionaţi de mecatronică (o combinaţie între electronică, informatică şi mecanică). Demonstraţiile cu roboţi care realizau automat o acţiune, cum ar fi să mute un cilindru de metal dintr-un loc într-altul, i-au dat gata. „Mecatronica e foarte tare! Aş vrea să mă duc la liceu la «Henri Coandă», dar, dacă nu iau acolo, vin aici. UCECOM-ul e pe locul doi", spune Darius Faraji, elev în clasa a VIII

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 2 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte

Ziarul Financiar acum 32 minute
PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte. Congresul Extraordinar al PNL va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, în prezenţa a 1

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum o ora
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum o ora
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum o ora
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 4 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 2 ore
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 10 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Horoscop pentru sâmbătă, 12 iulie 2025. Relațiile colegiale sunt tensionate pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Aproape 800 de persoane au fost ucise în apropierea centrelor de ajutor umanitar din Gaza, începând din luna mai, susține ONU

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Biroul Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR) a anunţat vineri că, de la sfârşitul lunii mai, cel puţin 798 de persoane au fost ucise în timp ce încercau să ajungă la

Vremea

București
acum

22°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

19°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°