Ultimele zile ale lui Iisus Hristos, în regie românească. Asta au pregătit elevii de la „Johannes Honterus”, ajutaţi de cei de la Biserica Evanghelică C.A. din România-Parohia Braşov, pentru vineri, în cadrul a două slujbe speciale în Biserica Neagră, de la ora 11:00, pentru elevii şi profesorii liceului, şi de la ora 17:00, pentru membrii comunităţii evanghelice şi părinţii elevilor. Proiectul artistic al elevilor este realizat în cadrul programului „Şcoala altfel”. La realizarea acestui proiect au contribuit preotul Martin Meyer, profesor de religie la Liceul „Johannes Honterus”, organista Ingeborg Acker, dirijoarea ansamblului „Canzonetta” şi organistul Steffen Schlandt. Coordonatorii proiectului au dorit ca în Săptămâna Mare (după calendarul catolic şi evanghelic) elevii să înveţe şi să înţeleagă altfel, prin dramaturgie şi muzică, patimile Mântuitorului.
Proiectul artistic se bazează pe mărturia biblică a patimilor, aşa cum se găseşte scris în Evanghelii, dar include şi elemente din cercetările recente asupra vieţii lui Iisus şi istoria romană. În timpul scenelor dramaturgice şi muzicale vor fi proiectate imagini cu diferite clădiri reprezentative din Braşov, în loc de decor. Costumele pe care micii actori le vor purta au fost concepute de către elevi şi create cu ajutorul cercului de lucru manual găzduit de Forumul Democrat al Germanilor din Braşov.
Slujbele şi prezentările artistice vor fi în limba germană, iar intrarea este liberă. Ultimele zile ale lui Iisus Hristos, în regie românească. Asta au pregătit elevii de la „Johannes Honterus”, ajutaţi de cei de la Biserica Evanghelică C.A. din România-Parohia Braşov, pentru vineri, în cadrul a două slujbe speciale în Biserica Neagră, de la ora 11:00, pentru elevii şi profesorii liceului, şi de la ora 17:00, pentru membrii comunităţii evanghelice şi părinţii elevilor. Proiectul artistic al elevilor este