Joi, 5 aprilie, se împlinesc 20 de ani de la începutul asediului la Sarajevo, un episod de tristă amintire nu numai pentru fostele republici iugoslave, ci şi pentru întreaga Europă. Data de 5 aprilie este însă şi o ocazie pentru reîmprospătarea memoriei şi pentru denunţarea unor forme de naţionalism care duc la violenţă şi barbarie.

Pe data de 5 aprilie 1992, oraşul Sarajevo organizase o mare manifestaţie în favoarea păcii, cînd lunetişti sîrbi au început să tragă în mulţime. De notat că la manifestaţie participau 50 de mii de oameni, membri ai celor trei comunităţi ai Bosniei-Herţegovinei: musulmană, croată şi sîrbă.

A fost momentul declanşării unui război al cărui bilanţ, patru ani mai tîrziu, era de o sută de mii de morţi şi de peste două milioane două sute de mii de persoane refugiate şi deplasate.

Uniunea Europeană, care a recunoscut pe 6 aprilie 1992 existenţa Bosniei ca stat independent, a fost practic surprinsă şi depăşită de amploarea conflictului şi mai ales de barbaria sa. Acest război declanşat în inima Europei, la două ore de avion de Paris şi de Berlin, a fost marcat de cele mai cumplite orori comise după al doilea Război Mondial.

In ciuda faptului că pînă la urmă pacea a fost impusă, mai precis în noiembrie 1995, cu ajutor american, situaţia Bosniei nu este strălucită în prezent. Tensiunile intercomunitare persistă. Bosnia este şi singura ţară din Balcani care nu a cerut încă să i se acorde statutul de candidat la integrarea europeană.

Din 2006 încoace, Bruxelles-ul exercită presiuni asupra Bosniei pentru a trece la reformele necesare în vederea unei viitoare integrări. Reforme care s-au făcut cu greu, cu perioade de blocare totală şi incomplet.

După alegerile generale din 2010, Bosnia a reuşit, tot cu greu, să se doteze cu un Guvern central. Această comemorare ar putea fi ocazia unui nou impuls în vederea relu