Primăvara arabă continuă să rămână un subiect fierbine. Motivele care au dus la declanșarea mișcărilor incluse sub această definiție umbrelă sunt în general cunoscute. Ce nu se știe exact este când și cât de mult se vor schimba condițiile pe care atâția arabi au hotărât că nu doresc să le mai suporte.
Joi, 29 martie, trei universitari americani foarte cunoscuți – Donald L. Horowitz, Andrew Reynolds și John Carey – au fost protagoniștii unei discuții dedicate sistemelor electorale folosite în prezent în regiune, proceselor constituționale ce pot apărea în zonă și “anotimpurilor” politice care ar putea urma acestei primăveri arabe – Constitution-Making, Electoral Design, and the Arab Spring.
Niciunul dintre cei trei vorbitori nu este un specialist per se în în lumea arabă, lucru pe care l-au subliniat de la bun încept. Horowitz și Reynolds sunt constituționaliști reputați iar Carey (care a lucrat și în România) este un foarte respectat specialist în chestiuni de guvernare și mecanisme legislative care guvernează procesele electorale.
Situația țărilor din zonă este diferită – de la Tunisia, unde există o societate civilă puternică, la Egipt, unde există opacitate pe mai toate canalele de comunicare între putere și populație. De aici și întrebarea dacă nu cumva, în unele dintre țările zonei, aceste frământări nu vor sfârși prin întărirea și diversificarea statelor te tip totalitar, în care va crește rolul militarilor și al grupărilor paramilitare. Egiptul este un exemplu de câtă deschidere democratică sunt pregătiți să accepte liderii militari.
Dacă nu știi suficient despre mecanismele prezente, sfârșești prin a te întreba cum este posibil ca astăzi în Parlamentul egiptean să fie mai puține femei decât înainte și de ce arată atât de ciudat un moment electoral de la care multă lume aștepta o substanțială schimbare în bine.
Ciudățeniile nu
