Primarul general Sorin Oprescu a vorbit astăzi, la conferinţa de bilanţ după patru ani de mandat, despre acest proiect. "O să încep cu o remarcă: la începutul mandatului meu, acolo era doar o groapă. În trei ani am reuşit să ridicăm o Arena ce rivalizează cu marile stadioane din Europa. Finalizarea stadionului, în august 2011, a reprezentat miza intrării ţării noastre în circuitul competiţiilor organizate la nivel internaţional şi a adus un plus de imagine Capitalei şi României", a explicat primarul general Sorin Oprescu.
De altfel, complexul sportiv este unul dintre puţinele stadioane din Europa realizate la standard ELITE, ceea ce înseamnă o recunoaştere a Bucureştiului de către UEFA ca punct important pe harta celor mai moderne şi reprezentative locaţii de organizare a unor competiţii internaţionale, de nivel înalt. "Aici au fost organizate, până în prezent, 18 întreceri sportive la care au participat aproximativ 400.000 de spectatori, iar în cadrul evenimentului Noaptea Albă a Arenei Naţionale, peste 100.000 de persoane au vizitat acest stadion. Astăzi, suntem în pline pregătiri pentru desfăşurarea celui mai mare eveniment sportiv pe care l-a organizat Capitala zilelor noastre, Finala UEFA Europa League, care se va desfăşura la Bucureşti pe 9 mai", a declarat primarul general.
Acest eveniment va aduce în Capitală peste 40.000 de turişti străini şi va creşte vizibilitatea ţării şi oraşului prin transmisia finalei de către trei televiziuni, pentru un numar estimat de cel puţin 60 de milioane de telespectatori.
Parcare supraterană cu teren de sport
Noul stadion va beneficia şi de o parcare supraetajată, care la ultimul nivel va avea un teren de sport în aer liber. "Este destinată atât participanţilor la manifestările culturale sau sportive de pe stadion, cât şi locuitorilor din zonă sau celor care se află în tranzit. Capacitatea este d