Una din cele mai rafinate şi mai moderne imagini literare ale omului frumos de la Dunăre este hoţul de cai, evocat în povestiri şi romane, în întreaga carieră literară, de Fănuş Neagu.

Hoţul de cai este, pentru întreaga operă a lui Fănuş Neagu, personajul-pattern. Invocat, evocat fragmentar, rămas doar în memoria urmaşilor, acoperit de legendă şi mit, hoţul de cai este personajul asupra căruia autorul dezvoltă o strategie epică specială. Apare în "Cantonul părăsit", în "Udma" dar şi în povestirea, aparent pentru copii, "Vrăbii-fluture". De asemenea, într-o imagine mai amplă şi mai complexă apare în primul roman, "Îngerul a strigat". Dar nu apare niciodată ca personaj principal. Apar doar reminiscenţe, amintiri, întâmplări fabuloase sau elemente de ascendenţă mitică şi nobiliară a autorului. Din astfel de "cioburi" ale unui vas spart se recompune imaginea durabilă şi esenţială a hoţului de cai, cea mai impunătoare imagine a unui personaj absent, comparabil cu imaginea lui Nechifor Lipan, celălalt mare personaj absent din literatura română contemporană, care a trăit şi el "idila om-cal", din romanul "Baltagul" de M. Sadoveanu. Hoţul de cai este, indiscutabil, o ipostază modernă şi metamorfozată a haiducului, cu pariuri literare mult mai adânci. Calul este, pe Ceair, simbolul frumuseţii. El reprezintă "onoarea Ceairului". Un hoţ de cai este, deci, îndrăgostit de frumos. Nici măcar nu îl interesează utilitatea cailor. De asemenea, hoţul de cai nu are patimă socială, el nu ia de la bogaţi şi dă la săraci. De la haiducii lui Panait Istrati, Fănuş Neagu a luat neastâmpărul şi dorul libertăţii, dar nu a luat nimic din patima justiţiară. Nimic justiţiar nu există în mentalitatea hoţului de cai evocat de Fănuş Neagu. Dimpotrivă, pentru o vreme, el este posesiv. El fură pentru sine. De aceea, calul furat este o formă de atingere a absolutului. Aceasta ar fi mândria l