UPDATE 13.31: Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a confirmat în urmă cu doar câteva minute, la Radio România Actualităţi, că ministrul Laszlo Borbely şi-a înaintat demisia.
Laszlo Borbely şi-ar fi dat demisia din funcţia de ministru al Mediului. În prezent, oficialul se află la Guvern, unde discută cu prim-ministrul Mihai-Răzvan Ungureanu.
Laszlo Borbely i-a spus premierului Mihai Răzvan Ungureanu că este pregătit să demisioneze din postul de ministru al Mediului în urma acuzaţiilor DNA, dacă aceasta este solicitarea Guvernului, transmite Mediafax, citând surse oficiale. De asemenea, mai multe televizuni de ştiri, care citează surse din interiorul Executivului, susţin că Laszlo Borbely şi-ar fi dat deja demisia.
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat miercuri după-amiază că a vorbit la telefon cu premierul Ungureanu şi că urmează să se întâlnească cu acesta, dar a subliniat că nu ştie despre ce este vorba în dosarul în care este acuzat.
Miercuri seară, Laszlo Borbely s-a arătat surprins de faptul că a trebuit să afle din presă de dosarul său. “Astăzi (n.red. – miercuri) am aflat din presă că ar fi un dosar în care sunt acuzat. Şi în iulie, tot la Cluj, v-am spus ceea ce vă spun şi astăzi: o să vă spun mai multe detalii atunci când o să am acces la acest dosar şi când voi şti despre ce e vorba”, a afirmat Borbely.
Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu l-a convocat la Palatul Victoria pe ministrul Mediului, Laszlo Borbely, pentru a avea o discuţie de clarificare a situaţiei legate de avizul solicitat de procurori Camerei Deputaţilor privind încuviinţarea urmăririi penale a ministrului.
Miercuri, procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, i-a solicitat ministrului Justiţiei declanşarea procedurilor pentru obţinerea avizului din partea Camerei Deputaţilor, necesar declanşării urmăririi penale faţă de ministrul M