Au avut ocazia să arate cât de talentaţi sunt la desen şi pictură. Au realizat diferite icoane pe sticlă, ouă încondeiate, sau au pictat anotimpul primăvara aşa cum au simţit ei. Sute de copii de la mai multe şcoli din Ţara Făgăraşului şi nu numai au participat la târgul „Tradiţii şi obiceiuri de Paşti“, organizat de către Colegiul „Aurel Vijoli“.
Sute de copii de la 13 instituţii de învăţământ din judeţele Braşov, Vâlcea, dar şi din Germania au animat astăzi holurile Colegiului Aurel Vijoli. Aceştia au participat la expoziţia concurs „Tradiţii şi obiceiuri de Paşti“, organizată pentru al doilea an consecutiv în instituţia şcolară din Făgăraş.
Elevii au realizat diferite lucrări şi obiecte, prin care au exprimat sărbătoarea Învierea Domnului. De la ouă încondeiate şi până la icoane pe sticlă, tinerii şi-au dat toată silinţa ca lucrările lor să fie cele mai bune pentru a fi premiate de juriu. Printre participanţi s-au aflat şi elevii unei şcoli din judeţul Vâlcea.
Şi şcolile din Ţara Făgăraşului au fost foarte bine reprezentate de către participanţi.
Au fost prezenţi chiar şi elevi din Germania.
Juriul a avut o muncă foarte grea, mai ales că toate lucrările tinerilor au fost foarte bune. Totuşi, la finalul concursului, cele mai bune lucrări au fost premiate.
(Alina ROMAN)
Au avut ocazia să arate cât de talentaţi sunt la desen şi pictură. Au realizat diferite icoane pe sticlă, ouă încondeiate, sau au pictat anotimpul primăvara aşa cum au simţit ei. Sute de copii de la mai multe şcoli din Ţara Făgăraşului şi nu numai au participat la târgul „Tradiţii şi obiceiuri de Paşti“, organizat de către Colegiul „Aurel Vijoli“.
Sute de copii de la 13 instituţii de învăţământ din judeţele Braşov, Vâlcea, dar şi din Germania au animat astăzi holurile Colegiului Aurel Vijoli. Aceştia au participat la expoziţia