Un parteneriat valabil până în luna septembrie a fost încheiat între Spitalul Judeţean Constanţa şi baza militară de la Mihail Kogălniceanu.
Astfel, în judeţul Constanţa, pacienţii în stare gravă vor putea fi transportaţi, în curând, la spital, cu elicoptere militare, informează Rador.
Aeronavele armatei vor fi la dispoziţia Spitalului Judeţean, atât ziua, cât şi în timpul nopţii, în urma acestui parteneriat încheiat între spital şi Ministerul Apărării Naţionale.
“În cadrul acestui parteneriat noi ne-am obligat, ca spital, a primi toate cazurile, dacă sunt cazuri de răniţi ca urmare a exerciţiilor care se vor desfăşura în poligoanele Ministerului Apărării Naţionale. Elicopterele lor vor putea ateriza pe heliportul Spitalului Judeţean; acum, chiar în condiţii foarte bune. Ba mai mult, încercăm să lărgim acest parteneriat, în sensul în care avem discuţii de a ne pune la dispoziţie un sistem de balizaj modern, care să fie folosit pe timp de noapte şi care să poată fi strâns în timpul zilei, astfel încât să poată ateriza elicopterele şi pe timpul nopţii. Pentru că, după cum bine ştiţi, elicopterele SMURD nu zboară noaptea”, a spus managerul Spitalului Judeţean Constanţa, Dan Căpăţână.
El a mai declarat, la Radio Constanţa, că parteneriatul între unitatea sanitară şi baza NATO de la Mihail Kogălniceanu este valabil până în luna septembrie.
Un parteneriat valabil până în luna septembrie a fost încheiat între Spitalul Judeţean Constanţa şi baza militară de la Mihail Kogălniceanu.
Astfel, în judeţul Constanţa, pacienţii în stare gravă vor putea fi transportaţi, în curând, la spital, cu elicoptere militare, informează Rador.
Aeronavele armatei vor fi la dispoziţia Spitalului Judeţean, atât ziua, cât şi în timpul nopţii, în urma acestui parteneriat încheiat între spital şi Ministerul Apărării Naţionale.
“În cadrul acestui parteneria