- Politic - nr. 989 / 5 Aprilie, 2012 Aflate intr-un razboi total, dupa mult timp pe baricade opuse, pentru prima oara, in ultimele doua luni, parlamentarii Puterii si ai Opozitiei s-au asezat la aceeasi masa a negocierilor, in cadrul unei Comisii pentru modificarea Legii Electorale, condusa de deputatul Sulfina Barbu. Pana la sfarsitul lunii aprilie, propunerile, amendamentele pentru modificarile unor articole trebuie analizate, dezbatute si votate, incat modificata lege sa poata opera la viitoarele alegeri locale si parlamentare din 2012. Care ar fi amendamentele cele mai importante de care deputatii si senatorii ar trebui sa tina seama? In primul rand, renuntarea la stupida modalitate de trimitere in Parlament a senatorilor si deputatilor dupa actualele prevederi ale votului uninominal, prin care cel situat pe locul al treilea sau al doilea ajunge parlamentar in locul celui de pe locul intai (cazul Adrian Paunescu si multe altele, la alegerile parlamentare din anul 2008!), o strambatate, o nedreptate strigatoare la cer, cale de inegalitati si inechitati revoltatoare! Apoi, renuntarea la neghiobia, pusa la cale de PDL si PSD, deopotriva, privind alegerea primarilor intr-un singur tur de scrutin, cica din nevoia de economii si din alte calcule meschine intre partidele mari, care isi impart "sferele de influenta” in detrimentul unei situatii, al unei realitati ardelene. Dupa sistemul alegerii primarului dintr-un singur tur de scrutin, in peste 50% dintre comune, orase si municipii transilvanene vor fi primari maghiari, stiut fiind ca minoritarii maghiari vor merge in alegeri cu un singur candidat, uniti fiind, iar romanii, ca de obicei, dezbinati si cu ambitii de partid, vor merge pe sapte carari si vor pierde! Un alt aspect ar trebui sa fie cel al interzicerii traseismului politic, in urma caruia s-a creat chiar si un nou partid de stransura, cel al fugitilor de pr