Cele mai mari 97 de tranzacţii realizate în ultimul an au avut o valoare de circa 1,5 miliarde de euro, potrivit celei de-a şasea ediţii a anuarului Top Tranzacţii. Piaţa de fuziuni şi achiziţii a consemnat în ultimul an o uşoară creştere, dar tranzacţiile de peste 100 mil. euro pot fi numărate în continuare pe degetele de la o mână.
Mai multă efervescenţă vom vedea pe piaţa de tranzacţii, cu predilecţie în sectorul agricol şi energetic, dat fiind că în 2012 începe să se vadă "lumina de la capătul tunelului", sunt de părere Bogdan Stoica, avocat asociat Popovici Niţu&Asociaţii, Ovidiu Şandor, CEO ModaTim Invest şi Dan Weiler, consultant pe piaţa de capital, prezenţi la evenimentul ZF Dinner - Secretele celor mai mari tranzacţii.
"Nu vă pot spune ce ar trebui să facă alţii pentru a reuşi în afaceri, ci vă pot spune ce m-a ajutat pe mine. Trei factori au contribuit la reuşita mea în business: familia, studiile şi experienţa din străinătate. Tatăl meu conducea firma pe care acum o dezvolt eu şi am învăţat multe de la el. Foarte mult a contat şi faptul că am trăit mai mulţi ani în străinătate. Acolo am văzut viitorul", susţine omul de afaceri Ovidiu Şandor.
Prin vânzarea proiectului de birouri City Business Center din Timişoara, el a reuşit să realizeze cea mai mare tranzacţie semnată de un antreprenor român. Absolvent de Politehnică, Şandor spune că a încercat să ancoreze businessul în acel "viitor" pe care l-a văzut, chiar dacă nu se ştie cât va mai dura până când România va ajunge la aceste sisteme din străinătate.
Într-un top 10 al celor mai mari tranzacţii semnate în ultimul an intră două deal-uri din imobiliare, respectiv vânzarea de către Ovidiu Şandor a proiectului de birouri City Business Center din Timişoara, dar şi achiziţia de către austriecii de la Immofinanz a unui pachet de 70% din dezvoltatorul imobiliar Adama.