Tot ceea ce se întâmplă astăzi pe scena publică românească era cât se poate de previzibil.

Prezenţa în acelaşi timp şi în acelaşi loc cu presupuse afinităţi şi cu aşteptată concordanţă a opiniilor a unor oameni atât de diferiţi ca vocaţie şi nivel cultural nu putea genera decât haos. De fapt, aceşti oameni, extrem de diferiţi, cu interese foarte variate şi cu o raportare extrem de diferenţiată la lume, au încăput în aceeaşi structură politică numai datorită veleităţilor personale şi conjuncturii de a fi fost mai toţi iubitori de putere.

La aceasta trebuie adăugată lipsa totală de consistenţă ideologică a acestui partid. O formaţiune politică ce reuşeşte performanţa de a schimba cu 180 de grade orientarea şi consistenţa ideologică în numai 24 de ore, dovedeşte că nu a fost niciodată nimic altceva decât o federaţie de interese conjuncturale, o construcţie în jurul unor atitudini politice extrem de pragmatice, cu mize imediate.

Şi iată că acum, când barca a început să se scufunde, un număr tot mai mare de membri sau de lideri ai acestui partid încearcă să îşi identifice noi aliaţi în alte structuri politice, încearcă, deci, să îşi găsească salvarea. Felul în care aceştia procedează este, la rândul său, diferit. Sorin Frunzăverde, unul dintre fondatorii Partidului Democrat, dar totodată unul dintre personajele care în ultimii ani şi-a făcut public cunoscute convingerile de dreapta, un personaj care cu toate că se afla la vârful Partidului Democrat Liberal, a fost perceput de către opinia publică drept opozant al actualilor decidenţi pedelişti, a ales soluţia abandonării partidului, din fruntea tuturor structurilor pedeliste din judeţul sau, îndreptându-se în direcţia firească, polul de dreapta al Uniuni Social Liberale.

Spre deosebire de acesta, europarlamentarul Cristian Preda, sosit din societatea civilă, un traseu prin admin