Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Polo: România - Olanda 7-5, la turneul preolimpic de la Edmonton

Publicat in Romania Libera, joi 5 aprilie 2012 ·

Naţionala de polo pe apă a României a învins formaţia Olandei cu scorul de 7-5 (1-1, 3-3, 2-0, 1-1), miercuri, într-un meci din cadrul Grupei A a turneului preolimpic găzduit de oraşul canadian Edmonton, în urma căruia a reuşit calificarea în sferturile de finală, potrivit Agerpres.

Tricolorii au obţinut o victorie chinuită, chiar dacă fără emoţii, după ce au ratat numeroase atacuri, printre situaţiile irosite numărându-se şi un penalty, la care Kadar a scăpat pur şi simplu mingea din mână, în finalul jocului. Scorul a fost strâns şi în prima jumătate a meciului cele două echipe au alternat la conducere pe tabela de marcaj (1-0, 1-2, 4-3). Echipa noastră, antrenată de ungurul Istvan Kovacs, s-a desprins în sfertul trei, la 6-4, iar Ramiro Georgescu a tranşat definitiv disputa în sfertul patru (7-4). România a obţinut un succes important, după un meci în care apărarea a funcţionat bine, în multe rânduri rezistând în inferioritate.

Golurile echipei României au fost marcate de Nicolae Diaconu (1), Alexandru Ghiban (1), Cosmin Radu (2, 1 - penalty), Alexandru Matei (1), Andrei Iosep (1 - penalty), Ramiro Georgescu (1).

Pentru olandezi au înscris Gielen (1), Kramer (1), Gottemauer (1), Lindhout (1) şi Spijver (1).

România este la a treia victorie consecutivă, după eşecul din meciul de debut cu Germania (9-10), şi are 6 puncte, fiind calificată în sferturile de finală. În ultimul meci din grupă, România va întâlni joi formaţia Muntenegrului (ora 02,00 - vineri, în România).

Primele patru clasate în fiecare grupă se califică în sferturi, unde împerecherea se va face după sistemul A1-B4, A4-B1, A2-B3, A3-B2. Semifinalistele vor obţine biletele pentru JO 2012. Naţionala de polo pe apă a României a învins formaţia Olandei cu scorul de 7-5 (1-1, 3-3, 2-0, 1-1), miercuri, într-un meci din cadrul Grupei A a turneului preolimpic g

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTOGALERIE Cele mai spectaculoase ținute de la Gala Premiilor Oscar 2025

HotNews acum 19 minute
Gala Premiilor Oscar 2025 a avut loc noaptea trecută în Los Angeles. Pe lânge premii, ceremoniile Oscar aduc în fiecare an o seară de modă, vedetele de la Hollywood pregătind cele mai spectaculoase ținute demne de covorul roșu, notează CNN. Pe covor

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 3 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 3 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

Pentagonul dispune o întrerupere a operaţiunilor cibernetice împotriva Rusiei

Mediafax acum o ora
Această întrerupere intervine în contextul în care Donald Trump realizează o apropiere istorică de Moscova, iniţiată în jurul războiului din Ucraina. După ce a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva agresiunii ruse, Washingto

Sute de blocuri din București rămân fără apă caldă și căldură. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 24 minute
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă, luni, 3 martie, că în următoarele zile, până vineri inclusiv, 7 martie, vor fi făcute lucrări de reabilitare pe conductele reţelei termice, în mai multe zone din Capitală. Intervenţi

Primăria Capitalei schimbă numele a 91 de stații STB. Explicația dată de Nicușor Dan și LISTA cu noile denumiri

HotNews acum 2 ore
Un număr de 91 de stații ale Societății de Transport București vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Modificările vor fi implementate de Asociația de Dezvoltare Interco

Video Gestul de recunoștință făcut de Sebastian Stan pentru mama sa, la gala Premiilor Oscar. Georgeta Orlovschi: „Nu aș putea fi mai mândră”

Adevarul acum o ora
Sebastian Stan a primit o nominalizare la Premiile Oscar pentru Cel mai bun actor cu rolul lui Donald Trump din „The Apprentice". Premiul a fost, însă, câștigat de Adrien Brody pentrul rolul jucat în „The Brutalist".

Parchetul European Antifraudă, condus de Laura Kovesi, a investigat în 2024 fraude de 24,8 miliarde de euro, în mai multe țări europene

Ziare.com acum 42 minute
Parchetul European Antifraudă (EPPO), condus de Laura Kovesi, a realizat în 2024 un total de 2.666 de investigaţii active privind fraude fiscale de 24,8 miliarde de euro, care au vizat bugetul comunitar. Valoarea fraudelor găsite de procurorii europ

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum o ora
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

0°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°