Modul în care s-au cheltuit banii din privatizarea BCR este unul dintre exemplele flagrante de cum factorul politic se foloseşte de poziţia sa pentru a cheltui fără să dea socoteală nimănui resursele statului.
Statul român a încasat în toamna lui 2006 de la austriecii de la Erste Bank 2,2 mld. euro pentru un pachet de 36,8% din titlurile BCR, iar BERD şi IFC câte 750 mil. euro, fiecare, pentru pachete de 12,5% din capitalul social în urma privatizării celui mai importante bănci româneşti.
Puneţi pe masă trei proiecte concrete în care să meargă miliardul de euro din privatizări
Premier era, la acel moment, Călin Popescu-Tăriceanu, iar ministru de finanţe Sebastian Vlădescu.
Banii statului din această privatizare au intrat în Fondul Naţional de Dezvoltare (FND), un fond care putea finanţa, potrivit legii de înfiinţare, cheltuieli în două direcţii: investiţii şi "unele necesităţi" ale Trezoreriei. Cum avea să afirme Vlădescu mai târziu, banii din privatizarea BCR urma să fie folosiţi pentru construcţia de autostrăzi - estimarea la acea vreme era că 100 de kilometri de autostradă costă în jur de 1 mld. euro.
În a doua parte a lui 2008 în România au apărut primele semne ale crizei. Veniturile consolidate ale statului s-au prăbuşit, dar cheltuielile nu au putut fi redimensionate (era şi campanie electorală pentru alegerile legislative). Deficitul bugetar a ajuns la finalul anului la 5,5% din PIB (2,4% la finalul lui 2007), în vreme ce dobânda la creditul lombard ajunsese în octombrie 2008 la 14,25%.
În aceste condiţii, ministrul de finanţe Varujan Vosganian, succesorul lui Sebastian Vlădescu, nu a redus cheltuielile, ci a luat bani din Fondul Naţional de Dezvoltare şi cu ei a plătit salariile şi pensiile. Mai apoi s-a justificat că, pe măsură ce pieţele se calmeaz