Mircea Albulescu (77 de ani) povesteşte despre clipele tulburătoare care i-au marcat copilăria şi tinereţea şi despre marea sa pasiune: fireşte, teatrul.
Ştiaţi că, uneori, lui Mircea Albulescu, aprigului şi crudului Mircea Albulescu, îi pluteşte o lacrimă pe obraz? Ştiaţi că, uneori, mai ales atunci când vorbeşte despre frumoasa sa mamă şi despre straşnicul său tată, aceeaşi lacrimă îi udă tricoul? „Meşterul" ne-a lăsat, pentru câteva momente, doar câteva clipe învăluite de sfiiciune, să privim tumultul inepuizabil din spatele acestei lacrimi neastâmpărate. Ne-a vorbit despre personajul pe care îl tot interpretează de 77 de ani. Pe parcursul acestei discuţii însprâncenate, recunoaştem, am fost izgnoniţi din apartamentul lui Mircea Albulescu, am fost drăgostiţi părinteşte, ni s-a spus chiar de unde am venit în urmă nu cu mult timp, am fost învăţaţi să închidem ochii şi să simţim florile cum înfloresc şi am învăţat să vorbim, dar, mai ales, am învăţat să tăcem. Citiţi aceste vorbe meşteşugite cu fineţe, citiţi-le răspicat şi cu vocea puternică, citiţi-le aşa cum sunt scrise, căci aceste cuvinte fac spectacol singure!
„Weekend Adevărul": V-aţi născut în Bucureşti, domnule Albulescu. Unde aţi copilărit?
Mircea Albulescu: Asta poţi afla de oriunde. Dacă vrei, îţi dau curriculum-ul meu şi poţi lua ce vrei de acolo, dar nu-ţi foloseşte la nimic. Ai mei stăteau undeva lângă Mitropolie. Am crescut între biserici: Sfântul Nicolae jos, Mitropolia sus.
Au avut vreun efect?
Anume bisericile astea n-au avut prea mare efect pentru că mama mea, Olga Tempinski, a fost catolică. Eu, când îmi fac crucea, mai duc o dată mâna la umărul stâng. Mă închin şi pentru dânsa. În schimb, în toată copilăria mea, am fost la biserica Bărăţia, unde mama mă lua cu ea în fiecare duminică.
Deşi sunteţi botezat ortodox...
Aici, mam
