Senatorul PDL Mircea Andrei, contracandidatul lui Constantin Nicolescu la șefia CJ Argeș, consideră că, prin nominalizarea acestuia, PSD demonstrează că nu se poate schimba. El declară că are șanse să-l învingă pe acesta la alegerile locale din 10 iunie.
"PSD nu s-a schimbat. Are în conținutul său aceiași baroni locali care au controlat județele vreme de 20 de ani", a comentat Mircea Andrei. "Despre dl. Nicolescu cetățenii vor aprecia dacă, după 20 de ani în care a condus județul și după multiple dosare penale, toate de corupție, mai merită votat sau nu".
Mircea Andrei, care este președintele PDL Argeș, și-a anunțat intenția de a candida la președinția CJ la alegerile din 10 iunie și spune că în sondaje scorul este strâns. "Am o șansă să-l bat pe acest domn", a declarat acesta. "Nu cred că, după tot circul penal pe care domnul Nicolescu îl întreține în fața județului, argeșenii se vor lăsa păcăliți încă o dată".
PSD l-a desemnat pe Constantin Nicolescu drept candidat la un nou mandat de șef al CJ Argeș. În 2011, când acesta a intrat în atenția DNA, principalii lideri ai partidului, cu Victor Ponta în frunte, au organizat un miting de protest la Pitești față de arestarea preventivă a lui Nicolescu.
CITIȚI ȘI: Constantin Nicolescu, susținut de PSD și la CJ ArgeșBARONIADA 2012. Firmele șefului CJ Argeș, căpușe pe banii publiciPonta, Năstase, Hrebenciuc, Vanghelie au strigat "libertate"