"Ţara noastră este bogată şi frumoasă, cu munţi semeţi, câmpii roditoare şi râuri frumos curgătoare…" Cam aşa începea una dintre compunerile-clişeu care definesc punctul zero în drumul unei naţiuni de la contemplare la fluieratul-a-pagubă.
Contrastul dintre două staţiuni-surori, povestit săptămâna aceasta de EvZ, arată exact unde ne aflăm. Karlovy Vary din Cehia şi Băile Herculane din România au aproape aceleaşi ape termale, aceeaşi altitudine, acelaşi decor şi aceeaşi istorie.
Însă Karlovy Vary nu ştie cum să mai ia banii a peste un milion de vizitatori pe an, timp în care cei nici a zecea parte din Herculane se plictisesc şi se uită cu jale la halul în care arată staţiunea. Nici bogăţiile, nici frumuseţile n-au ţinut loc de oameni care să ştie cum se folosesc.
Acesta este unul dintre exemplele uşor de ilustrat din mii de cazuri în care România, ca naţiune, a refuzat să-şi urmărească interesele. Este uşor să te revolţi când tot ce se poate vedea este la vedere şi când nimic nu poate fi ascuns sub preş. Însă astfel de cazuri sunt la tot pasul, descifrabile doar din contracte şi bilanţuri contabile.
Iată un exemplu clasic, mai greu de digerat dar cu efecte mai grave cu un ordin de mărime. Calea ferată a fost electrificată prin investiţii care presupun un calcul economic destul de exact: dai mulţi bani iniţial, dar îi recuperezi într-un număr de ani din reducerea de consum. Numai că CFR cumpără acum curent de peste două ori mai scump decât cotaţia pieţei. De unde îl cumpără? De la "băieţii deştepţi" care plătesc către Hidroelectrica jumătate din preţul pieţei. Paguba figurează în dreptul acţionarilor-contribuabili, care nu şi-au cunoscut niciodată drepturile: de-a primi o rentă substanţială după ce investiţia de acum câteva decenii s-a amortizat.
Lista exemplelor poate continua la nesfârşit: de la multele inst
