Numărul 7 al revistei, din 17 februarie 1966, oferă un nou prilej de manifestare a poeziei partinice, pentru că se comemorează evenimentele de la Griviţa. Nu există însă, ca altădată, nici un anunţ în acest sens, semnificativ pentru faptul că evenimentul istoric nu mai marchează atmosfera întregii reviste. Referirea la Griviţa este făcută doar prin titlul poeziei semnate de Violeta Zamfirescu, „Sărută piatra Griviţei”. Constatin Chiriţă semnează un editorial despre activitatea glorioasă a partidului, iar Gheorghe Tomozei, o poezie intitulată „Partidului”. Restul paginii 1 se ocupă în deplină dizarmonie cu restul marcat politic de cei „90 de ani de la naşterea lui Brâncuşi” şi de o problemă cu adevărat importantă, semnalată de Al. Piru, „Istoria literaturii române la Universitate”.

Alături de acest articol, o casetă vine cu noutăţi de la Plenara Comitetului de conducere al U.S.R. unde „Comitetul a satisfăcut cererea scriitorului Demostene Botez de a se retrage din funcţia de preşedinte al Uniunii Scriitorilor din motive de sănătate. Comitetul a ales pe acad. Zaharia Stancu în funcţia de preşedinte al Uniunii Scriitorilor.” Aşadar, la începutul anului 1966, după un fel de interimat decorativ asigurat de foarte vîrstnicul Demostene Botez, adevăratul urmaş al lui Mihai Beniuc la preşedinţia USR se dovedeşte a fi Zaharia Stancu.

Mai jos, în aceeaşi casetă, sînt înşirate premiile U.S.R. pentru 1965, acordate cu acelaşi prilej. La poezie îşi împart premiul Ion Alexandru şi Marin Sorescu, pentru proză premiul merge la Ştefan Bănulescu, iar cîştigătorul la critică este Eugen Simion, cu Orientări în literatura contemporană. Constantin Chiriţă primeşte premiul pentru literatură de copii şi tineret pentru ciclul de romane Cireşarii.

(Luminiţa Marcu,

„Literatură şi ideologie. Gazeta literară, 1954-1968”)

Numărul 7 al revistei, din 17 februa