Primarul general al Capitalei, doctorul Sorin Oprescu, a dat un prim raport bucureştenilor, la capătul a patru ani de mandat şi la începutul cursei electorale pentru un al doilea. Mărturisesc, atunci când, în 2008, hazardându-se ca independent în competiţie şi confruntându-se cu reprezentantul unui PDL aflat pe val, l-a spulberat pe Vasile Blaga - un adversar redutabil prin sine însuşi, nu prin carnetul portocaliu - şi a fost ales edil şef, nu i-am dat în sinea mea prea multe şanse de reuşită. Mai ales că prelua un domeniu cu care nu era chiar familiarizat, iar, prin jocul unor alianţe ticluite de PDL, majoritatea Consiliului General avea să-i fie adesea potrivnică, carotându-i diferite proiecte.

Atuul doctorului a fost însă nu atât experienţa sa de manager al unor mari spitale, cât ambiţia de a dovedi că poate. A făcut slalom în căutare de resurse, a avut abilitatea de a nu încinge fără rost atmosfera în consiliu sau în relaţiile cu primarii sectoarelor, ba a izbutit uneori să-l convingă până şi pe Boc sau pe unii miniştri că o capitală e obrazul ţării, deci şi al lor. Cum, necum, treptat, mari proiecte au început să iasă din coperţile unor repetate şi devoratoare de fonduri studii de fezabilitate, ultrageneros plătite de predecesorii săi şi să devină construcţii edilitare de prea mult timp aşteptate. Nu o să le înşir acum, n-am de gând să-i bifez primarului realizările, ar trebui, pentru echilibru, să enumăr şi aşteptările, indiferent de cauza lor.

Dar îşi poate trece liniştit pe cartea de vizită Pasajul Basarab, Stadionul Naţional, modernizarea a numeroase bulevarde, pe care, să fim cinstiţi, se circulă incomparabil mai bine decât acum 5-6 ani, alte dotări rutiere şi ale transportului public, punerea pe picioare a multor spitale. Ori, ceea ce ar fi nedrept să nu recunoaştem, subvenţionarea energiei termice şi în ultimele două ierni, când, Guvernul