Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Japonezii de la Funai intră oficial pe piaţa din România. Ce vânzări ţintesc în primul an din televizoare şi sisteme Blu-Ray

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 6 aprilie 2012 ·

Compania japoneză Funai, unul dintre cei mai mari producători mondiali de electronice de consum, estimează că pentru acest an vânzări de 3 mil. euro în România, odată cu deschiderea unei reprezentanţe oficiale, a declarat Barbu Alexandrescu, director de vânzări al firmei pentru România, Bulgaria şi Balcani.

Compania se aşteaptă să înregistreze cele mai mari vânzări pentru gama de televizoare cu LED din seria Katana, cu diagonale între 19 şi 40 de inchi (între 47 şi 102 cm), dar va aduce în ofertă şi sisteme Blu-Ray. "Partenerii noştri de distribuţie sunt RHS şi Scop Computers, iar momentan produsele noastre sunt în lanţul de magazine de bricolaj Dedeman. Magazinele în care vor fi prezente produsele noastre se vor extinde în perioada următoare, suntem în discuţii legat de acest subiect. Estimăm că vânzările ar putea ajunge la 3 milioane de euro în acest an", a declarat Barbu Alexandrescu. El a preluat funcţia de director de vânzări al Funai în regiune după ce a ocupat o funcţie cu attribuţii asemănătoare în cadrul Canon. Anterior el a mai lucrat pentru companiile LG, Blaukpunkt şi Motorola.

Alexandrescu a afirmat că estimările privind cifra de afaceri ia în considerare faptul că brandul Funai este încă foarte cunoscut pe piaţa locală, având în vedere că aparatele video ale firmei japoneze erau unele dintre cele mai căutate în România în perioada comunistă, atunci când principala modalitate de a vedea un film artistic erau casetele VHS.

"Ne bazăm pe faptul că românii îşi vor aduce aminte de brandul Funai." Compania se bazează de altfel pe faptul că în casele românilor se mai găsesc încă multe casete video VHS - fie filme, fie înregistrări personale - şi va aduce pe piaţă şi un sistem care poate rula atât casete video, cât şi discuri DVD, pe care le poate transfera pe un hard disk încorporat.

Ţinta principală pentru companie o reprezintă

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum o ora
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 4 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 3 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 2 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 3 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Rusia confiscă cea mai mare cantitate de droguri din 2025, 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile ruse au confiscat miercuri cea mai mare cantitate de droguri din 2025 în Rusia, descoperind 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane, rel

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

HOROSCOP 17 iulie 2025. Berbecii sunt prinși în trecut, Leii trebuie să fie atenți la alegerile lor

Mediafax acum 57 minute
Horoscop 17 iulie Berbec Evenimente din trecut nu te vor lăsa să mergi mai departe. Cu toate că au trecut, încă te simți prins de acestea. Familia îți va fi aproape și te va încuraja. Financiar, nu sunt schimbări, însă nu vei avea parte de vremuri g

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 11 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Vremea

București
acum

21°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

20°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

18°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°