Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luceafărul evoluează sâmbătă la Râmnicu Vâlcea

Publicat in Bihoreanul, vineri 6 aprilie 2012 ·

După ce a avut liber miercuri, în runda intermediară din această săptămână, formaţia bihoreană de fotbal Luceafărul Felix a făcut deplasarea în acest sfârşit de săptămână la Râmnicu Vâlcea, pentru a susţine sâmbătă, de la ora 11, jocul din etapa a XX-a a Ligii a II-a, Seria a II-a, în compania formaţiei locale, CSM.

Meciul dintre cele două formaţii se anunţă foarte interesant şi prin prisma faptului că vâlcenii s-au impus miercuri la Baia Mare şi vin cu un moral excelent, în timp ce bihorenii sunt odihniţi după runda liberă şi doresc să se întoarcă cu punct sau puncte din această deplasare, după cum susţine antrenorul Leo Grozavu.

"Ne aşteaptă o partidă dificilă. M-am deplasat miercuri la Baia Mare, să văd echipa din Vâlcea. Am văzut o echipă bună, foarte determinată, care a fost net superioară maramureşenilor. Eu spun totuşi că noi mergem la Rm.Vâlcea sută la sută să aducem puncte. Este o echipă tânără, determinată şi mai mult ca sigur ne va aştepta un joc dificil, dar obiectivul nostru este să cucerim un punct sau chiar toate cele 3 puncte", a declarat Leo Grozavu, înaintea plecării de vineri a echipei bihorene.

După cum s-a obişnuit, tehnicianul formaţiei Luceafărul nu a renunţat la antrenamentul de vineri şi după ce l-a efectuat a făcut deplasarea cu echipa spre oraşul vâlcean.

Pentru jocul de sâmbătă, la Luceafărul vor reveni Letan şi Mihuţ, doar Miculescu având un program de antrenament separat faţă de restul lotului, după accidentare. La capitolul opus, Andor acuză o lovitură mai veche la gleznă şi aproape sigur nu va juca în această etapă.

Runda a XX-a se va derula pe parcursul a trei zile, de sâmbătă până luni, urmând a se încheia cu jocul FC Bihorului, de pe teren propriu, cu FC Maramureş.

Etapa a XX-a din Liga a II-a, Seria a II-a:

Sâmbătă, ora 11:

Juventus Bucureşti - Mureşul Deva

CSM Râmnicu Vâlcea - Lu

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sebastian Stan, actorul originar din Constanța, felicitat de ambasada SUA la București pentru câștigarea Globului de Aur

Ziua Constanta acum 2 ore
Actorul româno-american Sebastian Stan câștigă Globul de Aur și devine primul actor de origine română care obține acest premiu prestigios Actorul româno-american Sebastian Stan a câștigat prestigiosul Glob de Aur pentru cel mai bun actor în rol prin

Un bărbat înarmat cu un cuțit a încercat să intre în biroul premierului din Belgia

HotNews acum o ora
Un bărbat înarmat cu un cuţit a încercat luni să intre în clădirea în care se află biroul premierului în exerciţiu al Belgiei, Alexander De Croo, şi a fost arestat de militarii responsabili cu securitatea în perimetrul clădirii din Bruxelles, inform

Ministerul Energiei: 2025, anul în care România ţinteşte 2500MW noi în sistemul energetic, cu investiţii precum Iernut, Mintia, Răstoliţa, Năvodari şi proiectele prin PNRR / Burduja: România, în faţa unui an decisiv pentru sectorul energetic

News.ro acum o ora
Ministerul Energiei anunţă, luni, că 2025 este anul în care România ţinteşte 2500MW noi în sistemul energetic, cu investiţii precum Iernut, Mintia, Răstoliţa, Năvodari şi proiectele private cofinanţate prin PNRR, ministrul energiei, Sebastian Burduj

Lasconi: Statul român ne datorează răspunsuri în legătură cu anularea alegerilor

Wall-Street.ro acum 2 ore
Statul român le "datorează răspunsuri" cetăţenilor după anularea de către Curtea Constituţională a României (CCR) a alegerilor prezidenţiale, a declarat preşedinta USR, Elena Lasconi, relatează Agerpres. "Acum fix o lună, alegerile prezidenţiale din

Călători români, atenție! Perturbări în derularea curselor aeriene pe aeroporturile Manchester şi Liverpool

Ziua Constanta acum 40 minute
Atenţionare de călătorie- Perturbări în derularea curselor aeriene pe aeroporturile Manchester şi Liverpool Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Unit a

Obiceiuri de Bobotează. Ce este Agheasma Mare, când se bea și unde o ții în casă

Ziare.com acum 3 ore
Luni, 6 ianuarie, românii sărbătoresc Boboteaza, una dintre cele mai importante sărbători creștine. Practic, este ziua în care se celebrează Botezul lui Iisus Hristos, în apele Iordanului. De această zi sunt legate multiple obiceiuri specifice Biser

Dobrogea, între căldură neobișnuită și ger. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Ziua Constanta acum 2 ore
Vremea în Dobrogea în intervalul 6 – 19 ianuarie 2025 Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. Tendința va fi de încălzire și în această regiune,

Aglomerație pe Valea Prahovei: Se circulă în coloană atât pe sensul spre Braşov, cât și pe cel spre Ploieşti

HotNews acum 3 ore
Este aglomerație, luni după-amiază, pe DN 1 – Valea Prahovei. Se circulă în coloană pe sensul spre Braşov, între Nistoreşti şi Comarnic, dar şi între Sinaia şi Buşteni. Aglomeraţie este și pe sensul spre Ploieşti, fiind formate coloane de maşini înt

Record de intervenții ale salvamontiștilor în ultimele 24 de ore. Peste 120 de persoane au fost duse la spital

Libertatea acum o ora
Peste 1.300 de intervenţii au avut salvamontiştii din toată ţara în această vacanţă de iarnă. Datele ultimelor 24 de ore reprezintă un nou record, nedorit, în istoria Salvamont România, echipele de salvatori montani primind, într-o singură zi, 167 d

Elon Musk susţine ”o nouă internaţională reacţionară”, acuză Emmanuel Macron

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron îl acuză luni - fără să-i spună numele - pe patronul X, miliardarul Elon Musk, de faptul că susţine ”o nouă internaţională reacţionară” şi de amestec în alegeri, inclusiv în Germania, într-o alocuţiune în faţa am

Vremea

București
acum

lun.

0°/7°
mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/11°
mie.

7°/16°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

3°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/9°
mie.

6°/12°
joi

5°/11°
Timisoara
acum

13°
lun.

3°/13°
mar.

6°/13°
mie.

7°/14°
joi

6°/14°