Pentru credinta, ei si-au lasat avutul in locurile natale si au plecat sa pribegeasca-n lume. Si s-a intimplat inca un fapt dramatic: in perioada aceea, Rusia era in expansiune. Si oriunde se asezau ei, dupa un timp, granitele patriei muma ii ajungeau din urma. Si ei erau nevoiti sa-si gaseasca un loc de adapost. Prin toate mijloacele, statul si biserica oficiala i-a urmarit de-a lungul veacurilor pe credinciosii de rit vechi, indiferent unde s-au asezat acestia. Dupa reformele lui Nicon, o mare parte din populatie a luat calea exilului. Prigoana a continuat. Rusia era intr-un moment de expansiune si unde ajungeau si acesti credinciosi de rit vechi, ii ajungea si patria muma si erau taiate din nou capete, miini, limbi... Ca sa scape de aceasta crunta prigoana, credinciosii ortodocsi de rit vechi au apelat la protectia altor imperii. Ei au gasit intelegere atit la turci, cit si la habsburgi. Musulmanii si catolicii, probabil si dintr-un calcul politic, s-au dovedit a fi mult mai toleranti decit biserica rusa oficiala si decit statul rus. Migratia a inceput pe la sfirsitul secolului al XVII-lea. Intii a fost, ca sa spun asa, interioara. Credinciosii de rit vechi s-au retras in locurile cele mai salbatice din interiorul Rusiei, dar mina necrutatoare a puterii i-a alungat si de acolo, astfel incit staroverii au fost nevoiti sa paraseasca granitele tarii. In mare, cam aceasta-i povestea. Staroverii s-au refugiat in regiuni situate cit mai departe de oficialitati, au defrisat paduri, au intemeiat asezari si au ridicat biserici frumoase si manastiri. Dar Petru cel Mare si Ecaterina a II-a, ca si majoritatea tarilor care le-au urmat la tron au considerat ca ei continua sa constituie o primejdie pentru biserica oficiala. Vreau sa precizez ca staroverii nu s-au separat de ortodoxie; dimpotriva, ei au conservat vechile canoane, o mare parte din ritul bizantin. Credinta lor a ra