* cele mai solicitate au fost "Domnului profesor, cu dragoste!" şi "Olimpiada de improvizaţie" * s-au mai putut viziona spectacolele: "Vaniuşa cel viteaz", "Lecţia", "O scrisoare pierdută", "Baltagul" şi "Piatra din casă"
"Olimpiada de improvizaţie" a avut în această săptămână două reprezentaţii şi mai urmează una chiar în această după-amiază, de la ora 17.00. În plus, s-a jucat şi "Domnului profesor, cu dragoste!", de trei ori, luni şi marţi, şi au fost săli pline cu elevi. Cu alte cuvinte, elevii brăileni au fost în această săptămână la Teatrul "Maria Filotti" şi actori, şi spectatori, în cadrul proiectului "Şcoala Altfel".
Pentru a veni în întâmpinarea proiectului propus de Ministerul Educaţiei, "Şcoala Altfel", care să ajute elevii să iasă din cadrul formal al unităţilor de învăţământ, conducerea teatrului a propus unităţilor să aducă elevii la teatru pentru a viziona spectacole potrivite pentru ei sau montări ale căror scenarii fac parte din programa şcolară. Cele mai solicitate spectacole au fost "Domnului profesor, cu dragoste!" şi "Olimpiada de improvizaţie". Elevi de la Liceul de Artă, de la colegiile Murgoci sau Bălcescu, de la liceele Pedagogic sau Iorga au jucat pe scenă atât de bine, încât i-au vrăjit pe colegii lor, dar şi pe cei care i-au coordonat.
"Olimpiada de improvizaţie" a venit cu un format schimbat. Din probele vechi a mai rămas doar una. "Am renunţat, deocamdată, la probele vechi, însă din când în când vom reveni la ele. Am schimbat puţin şi ideea de competiţie, echipele nu mai sunt de la un singur liceu, sunt practic două echipe cu elevi de la mai multe şcoli. Spectacolul favorizează comunicarea dintre ei. Este extraordinar să-i vezi cum colaborează chiar dacă nu sunt colegi de şcoală, cum reuşesc să construiască un spectacol coerent. Am renunţat la formula competiţională pentru a dinamiza puţin spectacolul şi