Într-o lume nebună, e o pildă de normalitate. Considerat unul dintre cei mai reputaţi psihiatri de copii, medicul orădean Kecskemeti Ştefan, este şi acum - la 77 de ani - fascinat de meseria pe care şi-a ales-o într-o vreme în care copiii cu probleme mintale erau cu toţii denumiţi pur şi simplu oligofreni şi primeau, în cel mai bun caz, un tratament superficial, doar ca aceştia să nu "deranjeze" lumea.
După multe lupte, unele câştigate, altele pierdute, bătrânul doctor continuă şi acum să lucreze. Căci, spune el, numai munca îl ţine în viaţă. Iar munca e şi singura plată care îi trebuie...
Copilul cu probleme
"Ce-aţi putea scrie despre un boşorog ca mine?", întreabă bătrânul modest, stând într-un fotoliu din la fel de modesta locuinţă, cu doar o cameră, pe care a "tapetat-o" cu o mulţime de tratate de psihiatrie. Doctorul Kecskemeti Ştefan locuieşte singur. Soţia sa, Alexandrina, "Puşa mea", cum o alinta, tot psihiatră, s-a stins în urmă cu zece ani. Copii n-au avut, iar singura rudă apropiată îi este fratele, Peter. Cu el vorbeşte însă doar pe net, căci locuieşte în Canada.
S-a născut în Banat, unde greutăţile l-au încercat încă din copilărie, pentru că imediat după război părinţii s-au despărţit. Apoi, pentru că erau înstăriţi, comuniştii i-au catalogat duşmani de clasă. Tatăl a ajuns într-un lagăr de muncă, iar mama a fost evacuată din casă. "Lucrurile acestea m-au dărâmat. Aşa am pus mâna prima oară pe o carte de psihologie. Mai târziu am citit Freud, Adler şi Jung, care m-au atras către studiul creierului uman", spune doctorul.
Cu mâna în foc
La începutul anilor '60 termina Medicina din Timişoara cu nota maximă: 10. Acolo a cunoscut-o şi pe Puşa, care i-a devenit soţie. Încă de atunci ştia că vrea să se specializeze în psihiatria infantilă, domeniu aflat, în România, abia la începuturi. "Făcusem un stagiu într-un spital pentru
