Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ştiinţa upgradată! Oltchim este pe urmele primei echipe din România care a câştigat trofeul Ligii Campionilor, în 1961

Publicat in Pro Sport, vineri 6 aprilie 2012 ·

Oltchim este cu un pas în finala Ligii Campionilor, după ce s-a impus cu 35-31 în manşa tur a semifinalei cu Gyor. Dacă punem la socoteală şi finala disputată în 2010, se poate spune că Vâlcea a impus handbalul feminin la cotele cele mai înalte în Europa, la nivel de cluburi, aşa cum România a mai făcut-o doar la începutul anilor '60 prin Ştiinţa Bucureşti şi Rapid. Atunci, cele două cluburi bucureştene au şi câştigat trofeele.

În 1961, Ştiinţa Bucureşti aducea pentru prima dată Liga Campionilor în România, după o dublă victorie cu Dinamo Praga, 8-1 (în tur, la Bucureşti) şi 5-4 în Cehoslovacia. La 51 de ani distanţă, Oltchim a învins Gyor în semifinale cu 35-31(!). Adică, însumat, golurile înscrise în finala din '61 nu ajung nici la jumătate din câte s-au dat duminica trecută, la Vâlcea. Diferenţa este explicată de Constantin Pilică Popescu, antrenorul care se afla la timona echipei feminine ce avea să câştige primul trofeu major în Europa. "Lozinca «apărarea decide totul», era reală şi atunci. Numai că prin anii '60 nu exista regula jocului pasiv, un atac putea să ţină şi două minute. Arbitrii îţi mai luau mingea doar dacă o aruncai înapoi spre portar. Apoi, repriza era de 20 de minute, astfel că atacurile erau mult mai puţine decât acum, 10-11 pe repriză. În prezent sunt 32-34 de atacuri, care influenţează foarte mult şi antrenamentele".

Huţupan şi Nagy, stâlpii echipelor

Între Ştiinţa Bucureşti 1961 şi Oltchimul din zilele noastre sunt multe coincidenţe, continuă să povestească Pilică Popescu: "90 la sută din echipa de atunci juca şi la naţională. Omogenitatea era perfectă, aşa cum este şi la Oltchim în prezent, care, deşi au mai adus în ultimele două sezoane şi fete de afară, majoritatea evoluează împreună de ani buni la Vâlcea". O altă asemănare izbitoare între cele două echipe se poate sesiza la nivelul porţii, Luminiţa Huţupan-Dinu

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 17 minute
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

VIDEO Un șofer a legat un câine de mașina cu care căra un butoi și s-a plimbat prin orașul Năvodari

HotNews acum o ora
Polițiștii constănțeni s-au autosesizat după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini cu un câine legat de un autoturism, patrupedul fiind nevoit să alerge pentru a ține ritmul. Incidentul a avut loc pe o stradă din orașul Năvodari. Reprezent

(P) Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Cancan acum o ora
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum 2 ore
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

Rusia a fost exclusă din nou de la ceremoniile de comemorare a eliberării lagărului Auschwitz

HotNews acum 46 minute
Reprezentanţii Rusiei au fost excluşi de la ceremoniile consacrate împlinirii a 80 de ani de la eliberarea de către Armata Roşie a lagărului morţii nazist Auschwitz-Birkenau, a anunţat luni muzeul Auschwitz, argumentând că o „astfel de prezenţă ar f

Ministerul Mediului: „Se estimează că viitura de pe Dunăre va afecta România la sfârșitul săptămânii”

HotNews acum 3 ore
Viitura de pe Dunăre va ajunge în România, ca punct maxim, la sfârșitul acestei săptămâni, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet, care luni a survolat cu un elicopter mai multe zone din țară cu risc crescut de inundații. Fechet și experți de la Ap

Gospodăriile afectate de inundații vor primi vouchere de 15.000 de lei pentru achiziția de electrocasnice – proiect la Guvern

HotNews acum o ora
Executivul pregătește un act anormativ prin care gospodăriile afectate de inundații să beneficize de un voucher de 15.000 de lei pentru achiziționarea de electrocasnice, a declarat luni premierul Marcel Ciolacu, înainte de ședința de Guvern. Măsura

Gândul Media Network, grupul de presă nr.1 din România

Cancan acum o ora
Grupul Gândul Media Network a devenit, duminică, 22 septembrie 2024, grupul de presă nr. 1 din România. Astfel, site-urile din cadrul grupului au înregistrat, în total, cel mai mare număr de clienți unici, devansând grupuri precum Digi România, Ring

Cum justifică Marcel Ciolacu creșterea deficitului bugetar: 84% din bani merg în zona de investiții

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că rectificarea bugetară aflată pe ordinea de zi a ședinței de lunui a Guvernului este una pozitivă și sustenabilă. Însă, potrivit proiectului de rectificare bugetară pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, defici

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 4 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

26°
lun.

18°/26°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°