Aproape 80% dintre bucureştenii care au dat şpagă la spital spun că banii au fost pentru asistente, iar 20% dintre ei afirmă că "atenţiile" au ajuns la medici, arată un studiu despre satisfacţia pacienţilor faţă de unităţile sanitare administrate de municipalitate, dat publicităţii vineri şi citat de Mediafax.
Bani de la pacienţi a primit şi personalul auxiliar din spitale, indicat de 1% dintre cei chestionaţi.
Procentele medicilor care ar fi condiţionat actul medical sunt, însă, relativ scăzute: 2% dintre medici au condiţionat direct actul medical, iar 5%, indirect, potrivit aceluiaşi studiu.
Altfel, 10% dintre bucureşteni spun că şi-au cumpărat singuri medicamente pe durata spitalizării, iar 12% au fost nevoiţi să vină cu materiale sanitare.
În ciuda acestor probleme, studiul relevă că majoritatea bucureştenilor, mai precis 66% dintre ei, se declară mulţumiţi de spitalele administrate de municipalitate.
Studiul a fost realizat de reţeaua Info-sănătate, la cererea municipalităţii, pe un eşantion de 1.124 pacienţi, în 17 spitale administrate de municipalitatea bucureşteană. Studiul are o marjă de eroare de 3%.
Aproape 80% dintre bucureştenii care au dat şpagă la spital spun că banii au fost pentru asistente, iar 20% dintre ei afirmă că "atenţiile" au ajuns la medici, arată un studiu despre satisfacţia pacienţilor faţă de unităţile sanitare administrate de municipalitate, dat publicităţii vineri şi citat de Mediafax.
Bani de la pacienţi a primit şi personalul auxiliar din spitale, indicat de 1% dintre cei chestionaţi.
Procentele medicilor care ar fi condiţionat actul medical sunt, însă, relativ scăzute: 2% dintre medici au condiţionat direct actul medical, iar 5%, indirect, potrivit aceluiaşi studiu.
Altfel, 10% dintre bucureşteni spun că şi-au cumpărat singuri medicamente pe durata spitalizării, iar 12% au fost nevoiţ