Avocatul Cătălin Dancu nu a fost agent sau colaborator al fostei Securităţi, a decis instanţa supremă, care a respins, irevocabil, acţiunea CNSAS potrivit Mediafax.
Instanţa supremă a stabilit, miercuri, irevocabil, că avocatul Cătălin Dancu nu a fost agent sau colaborator al fostei securităţi. Astfel, judecătorii instanţei supreme au respins ca nefondat recursul făcut de CNSAS împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti, care în iunie 2010 a dat acelaşi verdict.
Dosarul a fost trimis iniţial la Tribunalul Bucureşti, dar ca urmare a schimbării legislaţiei privind judecarea acestor cauze, a fost soluţionat în primă instanţă de Curtea de Apel Bucureşti.
În 2 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca neîntemeiată acţiunea prin care CNSAS cerea constatarea de agent sau colaborator al fostei Securităţi a avocatului Dancu, despre care în dosar se spune că purta numele conspirativ "Muzica".
Potrivit Notei de constatare CNSAS, Dancu (Curcă) Cătălin Radu ar fi fost recrutat în 17 februarie 1986, în calitate de informator, la Biroul de Contrainformaţii din cadrul UM 0406 Constanţa.
Printre foştii clienţi ai avocatului Cătălin Dancu se numără fostul şef DIE Ion Mihai Pacepa, Gigi Becali şi Alexandra Dinu, fosta soţie a lui Adrian Mutu.
Cătălin Dancu a candidat la Primăria Constanţa, din partea PNG, la alegerile locale din 2008, dar şi la europarlamentare, în 2007. Avocatul Cătălin Dancu nu a fost agent sau colaborator al fostei Securităţi, a decis instanţa supremă, care a respins, irevocabil, acţiunea CNSAS potrivit Mediafax.
Instanţa supremă a stabilit, miercuri, irevocabil, că avocatul Cătălin Dancu nu a fost agent sau colaborator al fostei securităţi. Astfel, judecătorii instanţei supreme au respins ca nefondat recursul făcut de CNSAS împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti, care în iunie 2010 a dat acelaşi verdi