UPDATE Bărbatul de 24 de ani care şi-a ucis patru membri ai familiei cu sabia şi a rănit grav alţi trei, vineri dimineaţă, în Ungaria, a fost arestat de poliţie în timp ce încerca să fugă, relatează Mediafax.
Potrivit poliţiştilor sosiţi la locul faptei, tânărul şi-a ucis patru membri ai familiei cu sabia şi a rănit grav alţi trei, în cursul unei drame familiale, înainte de a fi imobilizat de o unitate antiteroristă a poliţiei, în satul Kulcs, situat la 60 de kilometri sud de Budapesta.
Bărbatul, identificat drept Jutas Csanad Horvath, a fost arestat în jurul orei 10.30 GMT (13.30, ora României), în apropierea casei sale, în timp ce încerca să fugă. El a fost reţinut de unitatea de intervenţie antiteroristă TEK trimisă de la Budapesta la Kulcs.
TEK a instalat un perimetru de securitate în zonă şi aproape 135 de poliţişti au fost mobilizaţi, sprijiniţi de elicoptere şi nave ale poliţiei naţionale.
Tânărul l-a ucis pe tatăl său, pe fratele său şi pe cei doi bunici şi le-a rănit grav pe mama şi pe sora sa, precum şi un alt membru al familiei. Unul dintre cei trei răniţi, aflat în stare critică, a fost transportat la spitalul din Budapesta, iar ceilalţi doi, aflaţi în stare stabilă, au fost internaţi în două spitale din apropiere de Kulcs.
Poliţia a precizat că nu a avut loc o luare de ostatici.
Conform poliţiei, drama a avut cel mai probabil la origine o dispută familială şi nu există elemente care să sugereze o reglare de conturi. Csaba Kiss, primarul din Kulcs, o localitate cu 2.600 de locuitori, a afirmat că familia era "normală".
Un tânăr din Ungaria a ucis patru persoane cu sabia, vineri dimineaţă, şi s-ar fi retras în locuinţa sa unde reţine alte trei persoane, care ar fi fost rănite, a anunţat agenţia de presă MTI, citând oficiali aflaţi la locul incidentului, relatează Mediafax.
Potrivit poliţiştilor preze