Programul fără precedent la care s-a angajat dl Gheorghe Schwartz, acela de a acoperi aproape întreaga durată a istoriei scrise a umanităţii sub forma unei genealogii patriliniare compuse din o sută de indivizi descinzînd unul din celălalt, a ajuns acum la cel de-al nouălea volum. Şi, odată cu acesta, povestea începută în Mesopotamia neolitică ajunge acum în zorii modernităţii, trecînd graniţa secolului al XVI-lea şi continuînd pînă aproape de sfîrşitul secolului următor. Totalizînd de pe acum optzeci şi şase de biografii, stratificînd, adică, tot atîtea destine, această întreprindere singuratică are deja, nimeni nu poate să nege, dimensiuni colosale. Care, ele însele, ar trebui să fie suficiente pentru a stîrni, dacă nu admiraţia necondiţionată, în orice caz un interes viu, o fermentaţie a curiozităţii intelectuale. În pofida unor acte, spectaculoase, dar izolate, de recunoaştere publică (e.g. Premiul Academiei), rămîne un fapt că obştea literară nu pare capabilă să metabolizeze, ba nici măcar să perceapă provocarea cu care o confruntă dl Gheorghe Schwartz. De ce? Desigur, o explicaţie la îndemînă ar fi că, în virtutea celor mai elementare legi ale fizicii, este imposibil ca un obiect foarte mare să încapă într-unul foarte mic. Altfel spus: nu poţi introduce o panoramă a civilizaţiei umane în mintea cititorului standard al epocii în care trăim. Poate că este vorba aici despre pura fatalitate: visul grandios al scriitorului nu poate prinde rădăcini în ceva ce am putea denumi adecvat doar parafrazînd un titlu deja celebru al lui Filip Florian: în nişte „creiere mici“. Cu toate acestea, trebuie să ţinem cont şi de anumite circumstanţe atenuante. Sugestia în acelaşi timp gigantică şi totalizantă a denumirii ciclului romanesc, Cei O Sută, poate fi de natură să inhibe sau să deturneze receptarea. Curajosul autor ne spune, prin acest supratitlu, că s-a supus unui ex