Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La nunta lui Vali Vijelie au cântat cei mai tari manelişti: Guţă, Salam, Adi Minune şi Jean de la Craiova! Vezi aici imagini de la petrecere!

Publicat in Cancan, vineri 6 aprilie 2012 ·

Înainte de nuntă, Vali Vijelie şi-a botezat fiul, Nuţu Ion, după numele naşului Nuţu Cămătaru. Imediat după creştinizarea micuţului, a început petrecerea de nuntă.

Aceasta a avut loc la un restaurant din Bucureşti, unde toată crema muzicii lăutăreşti a luat parte: Adi Minune, Jean de la Craiova, Florin Salam, Nicolae Guţă, Bursuc, Adi de la Vâlcea şi mulţi alţii.

Invitat la Happy Hour, Vali Vijelie a povestit cum a luat decizia să se căsătorească.

"Carmen era însărcinată şi m-am dus la naşu, la Nuţu, şi am vorbit pentru botez. După ce mi-am adus copilul acasă, am stat de poveşti cu Carmen să vedem cum facem cu botezul şi ea a zis că dacă tot facem o cheltuială, să facem şi nunta. Nu-mi aduc aminte cât am cheltuit, eu n-am iubit banii, banii m-au iubit pe mine. Nici nu-mi amintesc cât am câştigat, ştiu doar că naşu mi-a dat un dar consistent. Rochia naşei a fost făcută de Cătălin Botezatu şi a fost şi el invitat la nuntă", a spus Vali.

"Eu cu soţia mea ne-am cunoscut prin 90, ea era micuţă şi nu voia să vorbească cu mine, dar până la urmă am convins-o să iasă cu mine. În 92, am plecat în Franţa şi în 96 m-am întors. Întâmplător, am mers la studio să fac o casetă şi atunci ea a venit la studio. Eu când sunt la studio nu vreau să văd pe nimeni, m-am uitat la ea, m-am gândit dacă e ea. Am tras cd-ul. Dimineaţa ţin minte că am luat maşina, că eu nu aveam, şi am mers la discotecă. Nu i-am luat inel, am luat direct verighete. Ea a reuşit să o convingă pe mama ei să o lase să se mute cu mine. Şi asta a fost", a povestit Vali.

Manelistul a recunoscut că a fost prins pe picior greşit, dar a dezvăluit să soţia lui l-a iertat.

"Nu cred că trebuie să rămâi într-o relaţie dacă nu te înţelegi. E adevărat că am avut şi probleme, dar ea mi-a cerut să fiu cuminte şi i-am promis că voi fi. Am fost cel mai cuminte de atunci", a dezvăluit Vali.

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum o ora
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum o ora
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 43 minute
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Congres PNL pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia partidului

Adevarul acum o ora
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar. Evenimentul se desfășoară la Palatul Parlamentului, în prezența a 1.200 de delegați. Congresul are ca obiectiv alegerea noii echipe de conducere la nivel național.

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum o ora
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 10 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Horoscop pentru sâmbătă, 12 iulie 2025. Relațiile colegiale sunt tensionate pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 11 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 9 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 11 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

17°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°