Primul dintre praznicele împărăteşti cu dată schimbătoare, din cursul anului bisericesc, este dedicat Intrării triumfale a Domnului în Ierusalim, înainte de săptămâna Patimilor.
Anul acesta, sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, cunoscută în popor şi sub numele de Duminica Floriilor, a Stâlparilor sau a Vlăstarilor, este prăznuită la 8 aprilie, cu o săptămână înainte de Sfintele Paşti. Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim este un moment cu totul special, unicul din viaţa pământeană a lui Iisus, când El a acceptat să fie aclamat ca împărat.
Întors din cetatea Efraim, Iisus a hotărât să meargă în oraşul sfânt. Potrivit profeţiilor din Vechiul Testament, Iisus şi-a pregătit singur intrarea în Ierusalim, pentru a fi recunoscut după Lege că El este Mesia, Mântuitorul lumii. Mulţimea L-a întâmpinat cu ramuri verzi de finic şi de măslin, aclamându-L cu entuziasm: „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului!"
Despre semnificaţia sărbătorii stau mărturie numeroase menţiuni, primele dintre acestea datând din secolul al IV-lea: sunt vestite două predici rostite de Sfântul Epifanie referitoare la importanţa evenimentului religios. De asemenea, Sfânta Egeria, o pelerină apuseană, menţionează în însemnările ei de călătorie felul în care creştinii sărbătoreau în secolul al IV-lea Intrarea Domnului în Ierusalim; atunci se continua tradiţia ca ramurile de salcie binecuvântate în bisericile creştine să fie împărţite credincioşilor, participanţi la slujba religioasă.
În cinstea praznicului de Florii, trebuie să amintim şi predicile rostite în timp, de părinţii Bisericii Creştine, între care, la loc de cinste, trebuie să-i amintim pe Sfântul Ioan Gură de Aur, pe Sfântul Chiril al Alexandriei şi pe Sfântul Ambrozie. Ramurile de finic şi de măslin, cu care mulţimile l-au întâmpinat pe Iisus la intrarea Sa în Ierusalim, ramuri sfinţite pe