"În cazul în care veţi accepta revizuirea Constituţiei aşa cum ea a fost cerută prin referendumul din noiembrie 2009, dar şi propunerea mea de reducere a mandatului preşedintelui la 4 ani, vă garantez că în timp util voi demisiona din funcţia de preşedinte al României, astfel încât alegerile legislative din noiembrie 2012 să se desfăşoare simultan cu alegerile prezidenţiale", le-a scris preşedintele Traian Băsescu liderilor USL, în ajunul congresului de sâmbătă.
Citeşte şi Editorialul lui Dan Cristian Turturică: Propunerea lui Băsescu - o lovitură năucitoare pentru opoziţie
Băsescu a trimis vineri o scrisoare preşedintelui Partidului Social Democrat, Victor Ponta, preşedintelui Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu, şi preşedintelui Partidului Conservator, Daniel Constantin, anunţă un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Citeşte şi Cristian Preda despre scrisoarea lui Băsescu: Le-a stricat nunta
Preşedintele le aminteşte liderilor USL că alegătorii au votat în 2009 pentru parlament unicameral cu 300 de parlamentari şi se oferă să demisioneze, dacă opoziţia va fi de acord cu revizuirea Constituţiei.
Citeşte şi Băsescu: După demisia lui Boc, i-am propus lui Ponta să devină prim-ministru, dar am fost refuzat de USL. Iată STENOGRAMELE propunerii înaintate de preşedinte lui Victor Ponta
Iată textul integral al scrisorii:
"Stimate domnule Preşedinte,
Îmi este cunoscut faptul că în cursul zilei de 7 aprilie 2012 se desfăşoară Congresul Extraordinar al partidului pe care îl conduceţi.
Citeşte şi Cristian Diaconescu: Opoziţia nu va accepta revizuirea Constituţiei, nu e gata să îşi asume un consens politic de dialog general
Consecvent ideii de respectare a votului electoratului şi principiilor Constituţiei îmi permit să vă reamintesc faptul că prin Referendumul din noiembrie 2009 electoratul a votat