Nu era nicio păcăleală. Pe 1 aprilie 1979, poporul iranian se pronunţa în favoarea regimului islamic. Era umplut vidul lăsat de fuga din ţară a şahului Mohammad Reza Pahlavi, eveniment produs în ianuarie, la un an de la izbucnirea revoluţiei. Ayatollahul Khomeini se întorcea din exil şi avea să fie desemnat lider suprem la sfîrşitul anului, odată cu schimbarea Constituţiei. În noiembrie avea să apară criza ostaticilor din Ambasada americană de la Teheran. Dar aceea este deja altă poveste...

O altă schimbare la vîrf se producea în Uganda. Dictatorul Idi Amin fugea din ţară şi se refugia în Libia, după opt ani de atrocităţi. Lăsa în urmă între sute de mii de victime şi o ţară devastată. Probabil că ar fi rămas să-şi desăvîrşească opera, dacă n-ar fi poftit la anexarea provinciei tanzaniene Kagera, cu un an înainte. Războiul care a urmat a fost cîştigat de trupele din ţara vecină, care au intrat în Kampala, în aprilie 1979, alungîndu-l din Uganda. Idi Amin a murit în exil, în Arabia Saudită, în august 2003, la 78 de ani.

Probabil că la început a perceput-o ca pe o păcăleală. Mai ales că fusese reţinut de poliţie pe 1 aprilie. Abia după ce zilele au început să se scurgă, una cîte una, tînărul în vîrstă de 18 ani Andreas Mihavecz şi-a dat seama că lucrurile sînt cît se poate de serioase. Fusese uitat în celula de detenţie din localitatea austriacă Bregenz, de cei trei poliţişti care-l aduseseră. Fiecare dintre ei crezînd că fusese eliberat de ceilalţi doi colegi. A supravieţuit fără hrană şi fără apă. S-a hidratat cu umezeala de pe pereţii celulei. A fost descoperit doar cînd mirosurile care emanau din subsolul unde fusese pus la păstrare au ajuns în secţia de poliţie. După 18 zile. Record mondial de supravieţuire în condiţii de post negru. Slăbise 24 de kilograme. A existat şi un proces. Cei trei poliţişti au fost amendaţi cu echivalentul a 2.000 de euro,